Consiliul Judeţean Argeş informează că în semestrul I al acestui an şcolar, în baza contractelor subsecvente de furnizare încheiate, se distribuie produse lactate şi de panificaţie în cadrul programului „Laptele şi cornul” pentru 59.175 de elevi din Argeş. Acest program trebuie să fie completat, conform legii şi directivelor europene, şi cu fructe (mere şi banane). Ei bine, acelaşi Consiliu Judeţean ne dă o veste proastă: procedura de atribuire a contractului de distribuire a fost începută din iunie, dar încă nu a fost finalizată din cauza „noului cadru legislativ”. Adică a birocraţiei. Şi nici nu se ştie când anume va fi finalizată. Şi uite aşa, poate pe la primăvară, vor ajunge elevii din Argeş să primească la grămadă mere pe care să le arunce, căci nu vor putea mânca atât de multe într-o singură zi.
Fructele pentru elevi, blocate de birocraţie
Advertisement
Advertisement