Săptămâna aceasta, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Argeş, împreună cu colegi de la Serviciile Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Ordine Publică şi Investigaţii Criminale au acţionat pentru prevenirea şi combaterea fraudelor în domeniul comerţului cu metale preţioase şi alte bunuri prin intermediul magazinelor specializate şi al caselor de amanet.
Au fost verificaţi 31 de agenţi economici cu obiect de activitate în acest domeniu, iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în sumă de 150.000 de lei. Totodată, ca măsură complementară au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 2.500 lei constând în telefoane mobile, ceasuri, boxe audio etc, suma de 2.061 lei care nu putea fi justificată, precum şi aproape 500 grame de aur.
„Ca urmare a încălcării prevederilor OG nr. 190/2000, au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 70.000 lei, precum şi măsura complementară a confiscării cantităţii de circa 500 grame bijuterii din aur de 14, 18 şi 22 karate, intrate în gestiunea operatorilor economici care urmare a expirării perioadei de valabilitate a unor contracte de amanet încheiate cu persoane fizice la două dintre societăţile comerciale supuse verificării. Măsura confiscării a fost luată ca urmare a faptului că bunurile respective nu avea aplicată marca oficială de stat emisă de ANPC.
De asemenea, la o altă societate comercială s-a constatat o diferenţă între evidenţele contabile şi realitatea faptică în sumă de peste 75.000 de lei, sumă pe care administratorul firmei nu a putut s-o justifice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de delapidare, respectiv de folosirea cu rea credinţă a creditului unităţii”, ne-a transmis în această dimineaţă poliţia judeţeană.