
Cântărețul de manele Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Nando Mocanu, sunt căutați de polițiști după ce au fost condamnați definitiv la închisoare pentru tentativă de omor.
Cei doi nu au fost găsiți la locuința din Ștefănești, județul Argeș, pentru a fi încarcerați, motiv pentru care au fost dați în urmărire și incluși pe site-ul Poliției Române, la secțiunea „persoane urmărite”.
Polițiștii au descins la domiciliul din Ștefănești
După pronunțarea deciziei definitive, polițiștii din Argeș s-au deplasat la locuința fraților Mocanu din Ștefănești pentru a pune în aplicare mandatele de executare a pedepsei. Surse judiciare au declarat că cei doi nu se aflau acasă, iar în cursul zilei de joi au avut loc căutări extinse în mai multe zone din Ștefănești, în încercarea de a-i localiza.
„În baza mandatelor emise de instanţa de judecată, poliţiştii au efectuat verificări, cei doi nefiind găsiţi la adresa de domiciliu. Verificările continuă, în vederea depistării şi punerii în aplicare a celor două mandate de executare a pedepsei închisorii”, a transmis IPJ Argeș.
Condamnări definitive pentru tentativă de omor
Curtea de Apel Brașov a decis joi condamnarea definitivă a celor doi frați Mocanu. Dani Mocanu a primit 4 ani de închisoare, iar fratele său, Ionuț Nando Mocanu, 7 ani. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, cei doi trebuie să achite 40.000 de euro despăgubiri victimei, precum și cheltuielile de spitalizare.
Cazul are la bază o altercație violentă petrecută în august 2022, într-o benzinărie din municipiul Pitești, în urma căreia un bărbat a ajuns la spital cu răni grave la cap.
Bătaia din benzinăria din Pitești, filmată de camerele de supraveghere
Scandalul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 august 2022, când un apel la 112 anunța că mai multe persoane se bat într-o benzinărie din Pitești. La sosirea echipajelor de poliție, cei implicați fugiseră, însă, la scurt timp, un bărbat s-a prezentat la spital cu leziuni craniene grave, susținând că fusese atacat de frații Mocanu.
Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar imaginile au fost folosite de anchetatori în dosar. Deși probele video arătau implicarea directă a celor doi, Dani Mocanu a negat acuzațiile, afirmând că nu a agresat pe nimeni și că a încercat doar să aplaneze conflictul.
În prezent, polițiștii din Argeș continuă acțiunile pentru depistarea celor doi frați. Datele și fotografiile lor sunt publicate pe site-ul oficial al Poliției Române, iar orice informație care ar putea duce la prinderea acestora poate fi semnalată la numărul unic 112.







































