Accidentul de muncă produs la jumătatea lunii trecute pe un şantier de construcţii din Piteşti, soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti, a scos la iveală nereguli grave. Concret, este vorba despre muncă la negru şi nerespectarea prevederilor legale privind sănătatea şi securitatea în muncă, motiv pentru care firma a fost amendată cu 20.000 lei, iar ancheta este continuată de procurori.
Vă reamintim că, pe 17 august, un bărbat a murit pe un şantier deschis pe strada Petre Ispirescu din cartierul piteştean Găvana III, unde o firmă privată construieşte un bloc, după ce a căzut de la 15 m înălţime de pe o macara. La locul evenimentului au sosit poliţişti, un procuror şi inspectori ai ITM Argeş, care au stabilit că este vorba despre Marius Vasile, de 24 de ani, din comuna dâmboviţeană Potlogi. Tânărul lucra de vreo trei luni pe şantier alături de tatăl şi fratele său, iar anchetatorii au stabilit că Marius s-a urcat pe o macara ca să ia nişte cabluri, dar s-a dezechilibrat şi a căzut în gol, iar în urma impactului cu solul a murit pe loc.
Nenorocirea s-a produs în timp ce tatăl şi fratele victimei se aflau în altă parte a şantierului. Ei au auzit doar zgomotul făcut de trup la impactul cu solul şi, când au alergat să afle ce se întâmplase, l-au văzut pe Marius zăcând fără viaţă.
Inspectorii de muncă au stabilit că tânărul era angajat legal (ca şi tatăl său de altfel) ca dulgher şi nu avea ce căuta pe macara. Din verificările ulterioare, reprezentanţii ITM Argeş au constatat că fratele lui Marius lucra fără forme legale de angajare, adică muncea la negru. Din acest motiv societatea cu pricina, patronată de un om de afaceri italian, a fost amendată cu 20.000 lei. Problema e că firma în cauză nu este la prima abatere, întrucât în perioada 2012-2016 a mai fost amendată cu sume între 10.000 şi 30.000 lei tot pentru muncă la negru. De data asta fiind vorba despre moartea unui om, dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor.
Val. NICOLAU