În urmă cu 51 de ani, mai exact pe 20 august 1968, pe poarta uzinei de la Colibaşi ieşea Dacia 1100, primul autoturism de serie fabricat în România, la volanul căreia se afla nimeni altul decât preşedintele ţării la acea vreme, Nicolae Ceauşescu, cel ce a şi primit, de altfel, maşina cadou. Pentru a marca momentul, autoturismul avea aplicată o plachetă din bronz cu un mesaj special adresat lui Ceauşescu.
Momentul oficial al lansării pe piaţă a primei Dacia a fost pregătit în amănunt, mai ales că vehiculul îi era destinat şefului statului. În realitate, prima Dacia 1100 a ieşit de pe banda de montaj pe 3 august 1968, iar cea care avea să intre în posesia lui Ceauşescu a fost automobilul cu nr. 75, o variantă îmbunătăţită a uneia dintre maşinile produse în prima jumătate a lunii august 1968.
Comercializată între 1968 şi 1971, Dacia 1100 a constituit un model intermediar până la intrarea în fabricaţie, în august 1969, a Daciei 1300, cea mai cunoscută maşină produsă la Colibaşi/Mioveni cu toate variantele constructive derivate din modelul de bază. Dacia 1100 era fabricată sub licenţa Renault 8, producătorul francez furnizând, în baza contractului de licenţă, părţile componente ale vehiculului, care era asamblat de români. Propulsat de un motor Sierra Renault de 1018 cmc şi 46 CP, automobilul era dotat cu frâne pe disc pe toate cele patru roţi, ceea ce constituia o noutate la acea vreme mai ales în Europa de Est, şi a avut mare succes la români pentru fiabilitate, rezistenţă şi consumul redus de carburant. De altfel, modele Dacia 1100 deţinute de colecţionari încă mai pot fi văzute circulând pe şosele în parametri normali de funcţionare, multe având piese originale.
În ultimul deceniu, după ce Uzina Dacia a fost preluată de Renault, la Mioveni sunt produse modelele Logan, Sandero şi Duster în mai multe versiuni, care în scurt timp au cucerit segmente importante din piaţa auto, impunându-se printr-un raport preţ/calitate/prestaţii.