În weekend-ul care a trecut a avut loc prima etapă a ligii secunde, iar echipa de fotbal din Mioveni a fost bătută măr, scor 1-4, de nou-promovata Juventus Colentina. La numai câteva zile de la terminarea primei etape, antrenorul echipei din Mioveni, Alexandru Pelici, a declarat pentru site-ul oficial al clubului csmioveni.ro: „Am intrat relaxaţi după pauză. Jucătorii nu au fost concentraţi şi au apărut acele greşeli. La golul doi s-au oprit, crezând că se va da fault în atac. Practic, am făcut două reprize diametral opuse. Prima a fost una bună, în care ne-am impus ritmul, am marcat spectaculos prin Năstăsie şi am ratat alte 2-3 situaţii bune. Dacă mai înscriam, alta era soarta partidei… În prima parte, până la penalty, gazdele nu şi-au creat faze de poartă. A urmat apoi o cădere inexplicabilă la începutul reprizei a doua, iar gazdele au schimbat soarta jocului. Sperăm ca la meciul următor să jucăm fotbal două reprize”.
Bogdan DUMITRU