Nu e firesc, dar te întrebi, văzând atâtea cu dosu-n sus: ce mai este normal în lumea asta zbuciumată? Nu e normal ca un campionat național de fotbal (sportul cu cea mai mare vizibilitate la noi și pretutindeni) să fie decis de două greșeli flagrante de arbitraj. Cele două ofsaiduri, din meciurile CFR Cluj – Universitatea Craiova (2-1) și Voluntari – FCSB (2-2), au decis totul și s-a ratat ce putea fi o adevărată finală: meciul FCSB – CFR!
Ce deosebire între finalul campionatului nostru și cel din Anglia, unde titlul (dintre Manchester City și Liverpool) s-a disputat până în ultimele secunde! Mizerie vs epopee!
Sportul se degradează tot mai mult din cauza ingerinței politicului sub diferite forme. Se aruncă la gunoi curățenia… idilică a sportului: fair-play-ul și „cel mai bun să învingă!” La întâlnirea de hochei Ungaria – România, de la CM din Slovenia, naționala României a cântat imnul Ungariei, în galeria maghiarilor fiind și ministrul… român Tanczos Barna, al Mediului! Nici ministrul Sportului, Eduard Novak, „nu le are” cu imnul României! La finala de pe „Giulești” a „Cupei Romaniei” la U19, s-a cântat imnul Ținutului Secuiesc! Stoichiță oficial FRF: „Nu e niciun fel de problemă” (!!!).
La EURO 2000, UEFA a interzis iluminarea stadionului „Allianz Arena” în culorile curcubeului, simbolul comunității sexuale LGBTI, dar clădiri din preajmă au… „compensat” decizia, anulând-o în fond! Ați observat, desigur, că înaintea multor partide internaționale de fotbal se îngenunchează în numele mișcării „Black Lives Matter”, militantă pentru drepturile oamenilor de culoare. Nu toți văd susținerea acestor drepturi (legitime!) prin astfel de gesturi. Jucătorii români Nicolae Stanciu și Nedelcearu, dar și alții de alte naționalități, n-au îngenunchiat la un astfel de meci (ei evoluează în străinătate) și și-au explicat poziția, dar au fost criticați pe nedrept.
Din 2019, Federația Franceză de Fotbal a luat decizia ca, în preajma zilei de 17 mai, Ziua Internațională a Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei, echipele să poarte echipamente cu numere colorate în curcubeu (simbolul LGBTI). Jucătorul Idrissa Gana Gueye, mijlocaș la PSG, s-a dat la o parte la meciul cu Montpellier… Antrenorul Pochettino a dat o explicație ilară, acoperind ce nu putea fi acoperit: „din motive personale a trebuit să părăsească (…) foaia de joc”… Fentă slabă!
Numai în fotbalul românesc se poate întâmpla asta! Antrenorul celor de la „Voluntari” se apără, pentru că a fost criticat că și-a apărat corect șansele în meciul cu FCSB. Evident, Becali l-a blestemat (…) și astfel „Voluntari”… n-a câștigat „Cupa României”!!! O rază de lumină peste „cavalerii negri” din România: Istvan Covaci arbitrează finala „Conference League” și va fi prezent, între cei 36 de arbitrii la Campionatul Mondial. Este fie și o palidă consolare pentru un campionat mic, ca al nostru!