După mai bine de 37 de ani de carieră, din care 30 numai ca procuror, în 2016 Ion Ristea a părăsit sistemul de justiţie şi s-a pensionat, dar continuă să fie o prezenţă activă în mediul universitar, al cercetării juridice şi al publicisticii.
Fostul procuror general argeşean Ristea a publicat 18 cărţi
Recent, fostul procuror argeşean Ion Ristea a mai publicat două volume de Drept penal partea specială, ajungând astfel la un total de 18 cărţi de specialitate care au văzut lumina tiparului.
Ion Ristea a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, în 1978 şi în anul 2008 a obţinut titlul de doctor în drept. Şi-a început activitatea ca magistrat, în 1986, la Procuratura Piteşti, din 1993 a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, iar în 1999 a promovat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Timp de patru ani, în perioada 2001 – 2005, a deţinut funcţia de procuror general al acestei unităţi de parchet.
La jumătatea lunii decembrie 2016, Uniunea Juriştilor din România a acordat Premiul „Vintilă Dongoroz” lucrării „Explicaţiile Noului Cod penal”, al cărui autor este profesorul universitar doctor Ion Ristea, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române, membru al Asociaţiei internaţionale de drept penal cu sediul la Paris, Franţa, autor al altor cărţi şi lucrări în materia dreptului penal, pentru care a primit numeroase premii şi distincţii.
Un Comentariu
Anonim
Da, un profesionist de marcă, un magistrat foarte corect și extrem de bine pregătit. Felicitări! I. Bănică.