Fost prefect al judeţului, Aurel Teodorescu duce dorul luptelor politice de odinioară. Şi-a propus să revină în prim-plan în această toamnă, dar până atunci lansează o idee…
„Minerii n-ar fi trecut peste mine!”
Membru marcant al PNŢCD în vremea guvernului V. Ciorbea, Aurel Teodorescu a ocupat trei ani funcţia de prefect al judeţului Argeş, în perioada 1996-1999. Vremurile erau tulburi, în ţară se închideau fabrici şi uzine, iar în Argeş puţin a lipsit să nu se întâmple un măcel. Iar el spune că a trăit momente de tensiune maximă în 1999 când minerii se îndreptau spre Bucureşti. Ortacii au fost opriţi la Costeşti, în judeţul Vâlcea, după lupte sângeroase cu forţele de ordine, dar fostul prefect parcă resimte şi azi frisoanele acelor clipe când se credea că minerii vor ajunge la Piteşti. Teodorescu spune însă că nu s-ar fi clintit din faţa „invadatorilor” şi că forţele de ordine i-ar fi oprit în zona Rolast, cu orice sacrificii!
Variante: ţărănişti sau liberali
Profesorul de germană oftează de dorul vremurilor apuse, dar are câteva planuri. Aşa cum v-am informat, după alegerile parlamentare, împreună cu alţi venerabili politicieni, va depune la Judecătorie actele pentru înregistrarea unui partid din care vor face parte „adevăraţii ţărănişti”, nu cei aflaţi acum în formaţiunea lui Aurelian Pavelescu. Până atunci, fostul prefect vrea să fie ancorat în realitate. El crede că primarul Cornel Ionică sau unul dintre consilierii locali ar trebui să iniţieze o dezbatere publică pe tema denumirii pieţei de lângă Prefectură. Iată argumentul profesorului: „Vasile Milea a rămas în istorie o persoană controversată. Nu ştim încă dacă este un erou sau nu, dacă a ajutat Revoluţia sau dimpotrivă. Adevărul se va afla peste mult timp sau niciodată. Suspiciunea persistă în rândul opiniei publice, cu privire la fostul general. Mult mai potrivit ar fi ca piaţa să poarte numele unei personalităţi certe şi avem de unde alege…” Desigur, Aurel Teodorescu se gândeşte la fruntaşii ţărănişti cum ar fi Iuliu Maniu ori Ion Mihalache, dar nu-i uită nici pe Brătieni. „Herr profesor” crede că oricare dintre variante ar fi de preferat în locul actualei denumiri şi îl bucură faptul că mulţi dintre cei cu care vorbeşte prin parcuri îi dau dreptate.
Eduard TOMAZIU