Mai mulţi parlamentari din ALDE ar negocia în prezent întoarcerea la PNL. Totuşi, liberalii le-ar fi închis uşa-n nas unor nume grele, susţin surse din partid. Ar fi vorba despre Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian şi deputatul de Argeş Andrei Gerea.
Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu e aproape să se topească în PNL, formaţiunea din care s-a desprins în urmă cu 6 ani. Şi asta deoarece ALDE mai numără în acest moment 23 de parlamentari, cei mai mulţi aflaţi în negocieri avansate cu liberalii, susţin surse politice.
ALDE, care nu a reuşit să atingă pragul de 5% la alegerile europarlamentare de anul trecut, are şanse infime să ajungă din nou în Parlament, în condiţiile în care în ultimele luni a rămas fără organizaţii întregi. În plus, partidul şi-a pierdut complet busola după ce secretarul general Daniel Chiţoiu a părăsit scena politică pe uşa din dos, ca urmare a accidentului în care şi-au pierdut viaţa două persoane în Argeş.
În ţară, primarii ALDE care stau bine în sondaje vor candida din partea PNL, iar restul aleşilor vor primi posturi de consilieri locali şi judeţeni. Totuşi, există şi câţiva indezirabili, în fruntea listei negre fiind chiar liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu. Şi asta deoarece o alianţă cu ALDE ar diminua scorul electoral al PNL, după ce partidul lui Tăriceanu a stat trei ani lângă Liviu Dragnea şi PSD.
Când vine vorba despre Varujan Vosganian şi Andrei Gerea, doi dintre liderii ALDE care au atacat constant şi acid PNL, aceştia nu au porţi deschise în Modrogan, sediul central al liberalilor.