Astăzi a fost o zi neagră pentru familie, rude, prieteni, colegi şi toţi cei care l-au cunoscut pe Cosmin Jubleanu, după ce au aflat că tânărul, despre care ziarul nostru a relatat luna trecută, când am făcut apel public pentru a fi ajutat, a fost răpus de o boală cumplită.
După cum relatam într-o ediţie de luna trecută a ziarului nostru, tânărul în vârstă de nici 25 de ani, al cărui tată este poliţist la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, a fost diagnosticat cu leucemie. Imediat ce au aflat, părinţii, dar mai ales prietenii s-au mobilizat pe reţele de socializare şi au deschis un cont bancar pentru a strânge suma de 25.000 euro necesară efectuării unui tratament la o clinică din străinătate. Lor li s-a alăturat şi Federaţia Română de Handbal, care a postat pe site-ul oficial următorul mesaj: „Am aflat cu mâhnire că sportivul Cosmin Jubleanu, fost campion naţional de handbal în 2010 cu echipa CS H&V Piteşti, a fost diagnosticat cu leucemie acută. Şansa lui o reprezintă un tratament la o clinică privată din Ungaria. Toţi susţinătorii handbalului îl pot sprijini pe Cosmin şi pe familia acestuia prin donaţii”. Recent, el făcuse un transplant medular la Spitalul Fundeni, dar, din păcate, eforturile au fost zadarnice. Cosmin, care a luptat până în ultima clipă pentru viaţa sa, a fost înfrânt de boala nemiloasă şi a trecut mult prea devreme în lumea celor drepţi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
2 Comentarii
Anonim
Condoleante familiei mult incercate si indurerate si multa putere sa treaca peste aceasta mare durere.Unicul lor copil a plecat prea devreme…D-zeu l-a iubit prea mult. Dumnezeu sa-l odihneasca!
narcisa
Dumnezeu sa il odihneasca iar familiei condoleante si multa putere ! Drum bun printre stele !