Un fost șef de post al secției de Poliție din Bughea de Sus a fost trimis în judecată fiind bănuit de comiterea unor infracţiuni de corupţie. Alţi doi inculpaţi din dosar au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
Astăzi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a finalizat urmărirea penală şi a dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliţie, la data faptei şef de post la Bughea de Sus, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită. Totodată, procurorul de caz a încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu alţi doi inculpaţi, prin care unul dintre ei a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de doi ani pentru cumpărare de influenţă, iar cel de al doilea a primit aceeaşi pedeapsă însă pentru dare de mită.
Din rechizitoriul procurorilor rezultă că, în ianuarie 2017, şeful de post, în timp ce se afla în timpul serviciului, i-ar fi solicitat uneia dintre cele două persoane suma de 200 lei (fiindu-i remişi 50 euro), promiţându-i că îşi va folosi influenţa pe lângă funcţionarii din cadrul primăriei din comună, pentru a nu mai plăti amenzile contravenţionale în cuantum de 536 lei. De asemenea, acelaşi poliţist, care se afla tot în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în trafic un autocamion care transporta material lemnos. În timp ce şeful de post verifica actele, conducătorul autovehiculului i-a introdus în documente o bancnotă de 50 lei, pe care agentul a primit-o, ulterior restituindu-i şoferului doar documentele solicitate la control.
În cauză, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş au desfăşurat acte de urmărire penală în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Poliţiştii Serviciului Anticorupţie Argeş au beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic din cadrul structurii centrale a DGA şi pe parcursul procesului penal poliţistul în cauză beneficiază de principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Între timp, poliţistul cu pricina a fost mutat la o altă unitate de poliţie, iar de câtva timp s-a pensionat.