Cu două zile în urmă, Liviu Ţâroiu, fost primar al municipiului de la poalele Mateiaşului, a fost condamnat de Judecătoria Câmpulung la nouă luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei (cu uspendare adică)pe un termen de supraveghere de doi ani pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Vă reamintim că, anul trecut, chiar de Bobotează, fostul edil circula cu o Dacia Duster aparţinând primăriei pe strada I.C. Brătianu din Câmpulung. În momentul când a vrut să întoarcă, din cauză că nu s-a asigurat a lovit un autoturism al cărui şofer, simţind că primarul duhnea a băutură, a sunat la 112.
Poliţiştii veniţi la faţa locului l-au verificat pe Ţâroiu cu etilotestul şi a rezultat că era băut având o concentraţie de 0,80 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Primarul a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei (rezultatul a fost de aproape 2 la mie alcool în sânge, n.r.), apoi a fost adus la sediul poliţiei pentru audieri şi s-a ales cu dosar penal. Anul trecut cercetările au fost finalizate şi Liviu Ţâroiu a fost trimis în judecată.
Pe lângă condamnarea cu suspendare, fostul edil a mai fost obligat de magistraţi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 30 zile.