Fostul edil al comunei Nucşoara, Corneliu Berevoianu, a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru fapte de corupţie. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Leontina Veronica Berjea, fost superior la Primăria Nucşoara, care a primit doi ani cu suspendare, Nae Bălăianu, un întreprinzător ce se pretindea preşedintele unei asociaţii care nu avea personalitate juridică, împotriva căruia a fost pronunţată o condamnare de trei ani tot cu suspendare, şi Liviu Fulga, care a primit doi ani cu suspendarea executării pedepsei. Cei în cauză sunt acuzaţi de procurori ai DNA Piteşti că au obţinut fonduri ilegale de la APIA în valoare de 987.616,54 lei.
Aşa cum am relatat la momentul potrivit, dosarul a ajuns la instanţă în 2017, dar faptele s-au petrecut în luna mai 2011. Potrivit procurorilor DNA Piteşti, Nae Bălăianu, se erija în reprezentant al Obştei Scărişoara Mică, deşi nu avea vreun drept de proprietate pe muntele Scărişoara Mică. El a solicitat Primăriei Nucşoara deschiderea unei poziţii de rol fiscal pentru obştea respectivă şi a cerut eliberarea unei adeverinţe pentru APIA pe numele obştii, precizând că suprafaţa de 133 ha presupus ca aparţinând acesteia, nu este inclusă în domeniul public al comunei. Primarul de la acea vreme, Corneliu Berevoianu, a dispus efectuarea unor menţiuni false în Registrul Agricol al localităţii pentru deschiderea poziţiei de rol agricol în cazul Obştei Scărişoara Mică. Însă condiţia necesară pentru a obţine de la APIA sprijin financiar era ca obştea să aibă personalitate juridică. Şi nu avea, context în care Nae Bălăianu, prin intermediul unei alte obşti, legal constituită, în cadrul căreia el era şi vicepreşedinte, şi contabil a determinat 17 din cei 27 de proprietari ai celor 133 ha teren din muntele Scărişoara să încheie cu preşedintele obştii respective un contract de comodat ce privea întreaga suprafaţă (pe care nu o deţineau în totalitate). „Inculpatul Berevoianu Corneliu a dispus eliberarea unei adeverinţe de rol agricol pentru obştea respectivă, pe care a şi semnat-o, care conţine menţiuni false, fiind întocmită pe baza contractului de comodat ce conţine date necorespunzătoare realităţii şi a menţiunilor false din Registrul Agricol”, se arată în rechizitoriul procurorilor Anticorupţie piteşteni.
Odată cu condamnarea împricinaţilor, instanţa a mai dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri falsificate: * contract de comodat cu încheierea de dată certă nr. 1006/25.05.2011 emisă de notarul public Simion Aurelia-Maria cu sediul în Domneşti; * contract de arendă nr. 2/13.03.2012, înregistrat la Consiliul Local Nucşoara sub nr. 944/15.03.2012; * adeverinţele de rol nr. 1950/25.05.2011, nr. 1056/22.03.2012 nr. 1061/25.03.2013, emise de Primăria Nucşoara; * filele din Registrul agricol 2010-2014 al Primăriei Nucşoara, partea I, volumul 38, tip 3, poziţia 6, cu poziţia de rol pentru OBŞTEA SCĂRIŞOARA MICĂ.
Prin sentinţă, inculpaţii sunt obligaţi şi la plata prejudiciului constatat de anchetatori, iar instanţa menţine măsurile asiguratorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinînd inculpaţilor Nae Bălăianu, Corneliu Berevoianu, Liviu Fulga şi Leontina Veronica Berjea.