În faţa unui tablou din parc
Pe vremea guvernării ţărăniste, Aurel Teodorescu, profesorul de germană din localitatea Ţuţuleşti, primea funcţia de prefect şi avea să conducă destinul judeţului timp de trei ani, între 1996 şi 1999. De-atunci, a curs multă apă pe Argeş, iar azi liderul de frunte al dreptei, s-a schimbat…
Impotriva stângii
Deşi spune că prin vene îi curge tot sânge de ţărănist autentic, Aurel Teodorescu şi-a mai îndulcit discursul atunci când vine vorba despre adversarii politici. Cei trecuţi de prima tinereţe şi-l amintesc cu siguranţă pe omul care, deşi era reprezentantul guvernului în teritoriu, îşi păstrase modestia şi se cobora până la nivelul ultimului amărât pe care-l întâlnea pe stradă, pentru a-i asculta păsurile. Era blajin cu toată lumea, dar devenea extrem de dur în discurs când era vorba despre „duşmanii” de stânga, comunişti ori social-democraţi. Mulţi ani după ce a părăsit prim-planul vieţii politice argeşene, pe unde trecea, cu oricine vorbea, Aurel Teodorescu înfiera cu patimă PSD-ul. Dar, odată cu trecerea vremii, omul, chibzuind pe-ndelete, şi-a mai schimbat viziunea. În serile de vară, fostul politician caută răcoarea parcurilor din centrul Piteştiului. La fel făcea şi anul trecut când le vorbea pensionarilor întâlniţi în cale, încercând să-i convingă de noul său proiect politic, „adevăratul PNŢ”, care urma să se nască. Dar nici azi formaţiunea n-a fost infiinţată.
„Ionică învaţă din mers”
Aurel Teodorescu
Acum însă, Aurel Teodorescu nu mai dă de pământ cu social-democraţii, ci e mai mai tolerant. A fost foarte încântat de iniţiativa Primăriei de a monta „tablouri” pe copacii unor parcuri din zona centrală a urbei. Acestea sunt, de fapt, reproduceri ale unor imagini cu Piteştiul de demult, care stârnesc deopotrivă interesul tinerilor şi bătrânilor. L-am surprins pe Aurel Teodorescu în urmă cu câteva zile, copleştit de nostalgie în faţa unui astfel de „opere”. Prin intermediul ziarului nostru, el îi transmite felicitări primarului pentru idee. Deşi momentan nu mai face politică, fostul prefect ştie „tot ce mişcă” în administraţie, atât la nivel oficial cât şi al culiselor. Cum îşi petrece mult timp prin parcuri, se declară mulţumit de starea acestora şi, mai mult decât atât, în mod surprinzător pentru un ţărănist, „pariază” pe Cornel Ionică: „Eu am colaborat excelent cu Tudor Pendiuc, care era expert în administrarea oraşului şi se părea că nimeni nu-l poate depăşi. Iată că şi la umbra stejarilor pot creşte alţi copaci. Ionică a stat în umbră, dar a acumulat cunoştinţe. Şi acum învaţă din mers, e de admirat, iar de câştigat au cetăţenii. Deşi contestat la început, oamenii au căpătat încredere în el şi, dacă va renunţa la birou pentru a sta cât mai mult în mijlocul lor, atunci va avea viitor frumos. Şi el ca primar, şi oraşul…”
