OFICIAL, A FOST SINUCIDERE
În această seară, o acţiune dificilă a avut loc pe DN 7C Transfăgărăşan. O persoană se afla în situaţie critică după ce, conducând un autoturism, a părăsit carosabilul şi a pătruns cu partea frontală a vehiculului în parapetul de la marginea drumului.
Maşina a rămas parţial suspendată, însă omul s-a dus de-a rostogolul în prăpastie. Martorii oculari susţineau că este vizibil cu binoclul, dar victima nu mai mişca. Şi tot ei povesteau cum că ar fi vorba de o sinucidere. Asta rămâne de văzut, cert este faptul că victima nu a mai ajuns vie la drum.
Poliţiştii prezenţi la locul evenimentului au efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în vreme ce jandarmii montani şi echipaje ale Salvamont Argeş au acţionat pentru recuperarea victimei, acţiune care a durat vreo două ore. Din păcate, l-au găsit mort în râpă.
Este vorba de Laurenţiu S., de 53 de ani, din Dobreşti, Topoloveni. Respectivul a activat in cadrul Jandarmeriei Argeş, fiind pensionat din anul 2004, pe caz de boală.
Rămâne de stabilit dacă a existat intenţie în acţiunea care a dus la moartea respectivului. Trupul neînsufleţit va fi predat Serviciului de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.