Agenția Națională de Integritate a anunţat că în urma verificărilor efectuate, a constatat starea de incompatibilitate lui Cosmin Ionel Dinescu, fost consilier local în comuna Valea Danului.
„Acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului 2016-2020, întrucât a exercitat simultan cu calitatea de consilier local în cadrul CL al comunei Valea Danului și o funcție în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cosmin-Ionel Dinescu nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare”, a transmis ANI.