Formarea profesională, ca o obligație a asistentului medical, am adus-o de multe ori în atenția asistenților medicali pentru că de îndeplinirea acesteia este direct legată exercitarea legală a profesiei, asistentul medical riscând în caz contrar sancțiuni, chiar suspendarea contractului individual de muncă până la îndeplinrea acestei obligații.
Că trebuie să învețe pe tot parcursul vieții profesionale, că fără învățare, fără dorința de a acumula mereu cunoștințe noi, progresul este imposibil, că vremurile moderne aduc permanent noutăți care reclamă învățarea pe tot parcursul vieții, asistenții medicali au conștientizat cu siguranță.
Dar corelativ acestei obligații a asistentului medical legislația care reglementează raporturile de muncă stipulează și dreptul angajaților la formare profesională, angajatorul având și el obligații în acest sens, prevăzută de dispozițiile art. 194 din Codul muncii.
Câți dintre angajatori reușesc să o îndeplinească în contextul socio-economic actual este o întrebare la care fiecare asistent medical poate răspunde, contextualizând.
Codul muncii alocă un întreg capitol acestui drept al angajatului: formarea profesională.
Formarea profesională a salariaţilor se poate realiza prin următoarele forme:
a) participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din ţară ori din străinătate;
b) stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă;
c) stagii de practică şi specializare în ţară şi în străinătate;
d) ucenicie organizată la locul de muncă;
e) formare individualizată;
f) alte forme de pregătire convenite între angajator şi salariat.
Angajatorul persoană juridică care are mai mult de 20 de salariaţi elaborează anual şi aplică planuri de formare profesională. Salariaţii au dreptul să fie informaţi cu privire la conţinutul planului de formare profesională.
Participarea la formarea profesională poate avea loc la iniţiativa angajatorului sau la iniţiativa salariatului.
Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă.
Și Codul muncii conține un generos arsenal de dispoziții care reglementează formarea profesională.
Dar ce riscă angajatorul dacă nu-și îndeplinește această obligație? Dar angajatul?
În cazul angajatului asistent medical, sancțiunile sunt dure: poate fi asimilată unei abateri disciplinare simple, riscând o sancțiune disciplinară, mustrare sau avertisment, situație în care Consiliul Județean al filialei OAMGMAMR poate suspenda exercitareai profesiei, potrivit normelor exercitării profesiei, în plus, chiar angajatorul poate să procedeze la suspendarea contractului individul de muncă, potrivit Codului muncii.
Cu totul diferită este situația în cazul angajatorului, aș spune chiar diametral opusă. Acesta neriscand vreo sanctiune.
Astfel, în lipsa unui cadru normativ coercitiv, angajatorul poate sau nu să respecte acest drept al angajatului, în schimb în contextul coercitiv aplicabil angajatului, acesta își indeplineste obligația de formare profesională continuă.
OAMGMAMR, ca organism profesional, fiind și un furnizor permanent de educație medicală continuă, este constant preocupat de calitatea muncii care să ducă la îmbunătăţirea continuă a calităţii practicii şi competenţei profesioniştilor, pentru a asigura dreptul pacienţilor la sănătate.
Lăsată exclusiv în sarcina asistentului medical, formarea profesională continuă devine vulnerabilă. Poate că un efort conjugat al tuturor factorilor direct interesați de asigurarea unor servicii medicale de calitate, ar consolida pregătirea continuă a asistenților medicali.
Un semnal pozitiv în acest sens îl dă însuși Ministerul Sănătății, care în Planul național privind resursele umane din sănătate cuprinde necesitatea unei strategii naționale de educație medicală continuă bazată pe un mecanism de finanțare adecvat și pe necesitățile sistemului național de sănătate în educație (necesități individuale și instituționale de instruire.
Actualul ministru al sănătății trece, aș putea spune, de la vorbe la fapte și prin Ordin de Ministru oferă angajatorilor un cadru legislativ adecvat și îmbunătățit având ca obiect organizarea și desfășurarea programelor în vederea dezvoltării abilităților profesionale pentru asistenții medicali, respectiv OMS 1076/9 iulie 2019. Gama de programe este variată și cuprinde acele domenii de îngrijire în care nevoile sunt în continuă creștere corelate și cu patologii tot mai frecvente.
Astfel, angajatorii pot să crească performanțele asistenților medicali prin programe vizând: îngrijiri paliative, asistență medicală comunitară, diabet, oncologie, cardiologie, nefrologie, psihiatrie, anestezie și terapie intensivă, etc.
În contextul în care calitatea actului medical, siguranța pacientului, performanța asistenților medicali este direct proporțională cu pregătirea profesională, în contextul în care profesionalismul este cel mai uzitat cuvânt-cheie al zilelor noastre, îmi exprim speranța că în viitor formarea profesională nu rămâne doar în stadiul de obligație, ci, treptat, cu voința factorilor relevanți este recunoscută și înfăptuită și ca un drept, iar cheltuielile suportate de angajator văzute ca o investiție sustenabilă în cel mai important capital al oricărei instituții, OAMENII.
Estera STĂMOIU
Președinte OAMGMAMR Filiala Argeș
Un Comentariu
Anonim
O Lideră de Sindicat atât de sexy (la vârsta ei !!?), mai RAR , Bobocule !