Compartimentul Verificarea Legalităţii Actelor şi Contencios Administrativ din Prefectură a înregistrat anul trecut 1.289 de dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată, în diferite faze procesuale. Acţiunile au ca obiect principal reconstituirea dreptului de proprietate, potrivit legilor fondului funciar, modificări ale titlurilor de proprietate, revendicare imobiliară, înmatriculare fără plata taxei de timbru, acţiuni în contencios privind legalitatea unor acte administrative adoptate/ emise de autorităţile administraţiei publice locale, obligaţia de a face şi încetarea, înainte de expirarea duratei normale, a mandatelor unor primari.
Eterna poveste…
Oare ce ţară e aceea în care nici după 27 de ani de… tranziţie nu a fost rezolvată problema fondului funciar? Foarte mulţi oameni se judecă şi acum pentru pământuri, case şi păduri, în vreme ce şmecherii au făcut averi fabuloase din tranzacţii mai mult sau mai puţin oneroase (sunt renumiţii samsari de terenuri sau cumpărătorii drepturilor litigioase). Datele de la Prefectură arată că suntem încă departe de a face dreptate (ca să nu mai spunem că unii argeşeni au murit aşteptând să îşi reintre în drepturi…). Iată cum se prezintă situaţia:
– total notificări pe judeţ: 6.848;
– notificări soluţionate prin restituirea în natură: 357;
– notificări soluţionate prin restituirea în echivalent (acţiuni, titluri, despăgubiri sau despăgubiri băneşti în condiţiile legii speciale – Titlul VII din Legea nr. 247/2005): 3.176;
– notificări soluţionate prin compensarea cu alte bunuri sau servicii: 7;
– notificări soluţionate prin combinarea măsurilor reparatorii: 142;
– notificări respinse: 2.636;
– notificări nesoluţionate: 162;
– notificări redirecţionate: 364.
În 2016 au fost predate pe bază de proces-verbal Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii 15 dosare pentru acordarea de despăgubiri în temeiul legii speciale.
Deficit uriaş
Conform datelor furnizate de Prefectură, pentru finalizarea procesului de restituire ar fi nevoie de 162.423 ha, dintre care 101.207 ha teren agricol şi 61.216 ha teren forestier! La nivelul judeţului sunt nesoluţionate nu mai puţin de 37.842 de cereri, dintre care 20.555 pentru teren agricol şi 17.287 pentru teren forestier! Suprafaţa totală inventariată privind terenurilor care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate lîn Argeş este de 309.207 ha. În anul 2016 au fost emise numai 389 de titluri de proprietate.
Claudiu DIŢA