Ideea acestui editorial mi-a venit când mă aflam într-o bisericuţă şi ascultam predica preotului despre viaţa de aici şi de dincolo, continuând cu sfaturi părinteşti despre cum trebuie să trăim în pace şi cu frica de Dumnezeu. În predică se mai pomenea şi despre smerenie şi cinste, în timp ce i-am văzut pe unii credincioşi cum se uitau la policandrele poleite cu aur, aducându-mi aminte de Faust când asculta vestea clopotelor bisericeşti după ce băuse licoarea diavolească. Mi-am dat seama atunci că pentru unii dintre noi cinstea e o vorbă deşartă, iar celelalte îndemnuri preoţeşti nu sunt decât nişte băsneli, adică gogoşi hoţeşti, nepotrivite cu locul în care ne aflam în acel moment. Bineînţeles, cei mai mulţi din biserică erau credincioşi oneşti care ascultau cu smerenie slujba preotului, având frică de Dumnezeu şi inima curată. 

Pe de altă parte, noi ştim că oamenii nu sunt spirite pure, ci fiinţe care constau din trup şi din suflet. Iar dacă sufletul a avut o întâietate faţă de trup mai bine de mii de ani, în vremurile noastre omul este înclinat ca fericirea căutată de el să fie mai mult trupească decât sufletească. Drept care, misiunea unui preot, precum vedem, este una dintre cele mai grele misiuni. Mai ales că acela care se angajează la o astfel de misiune trebuie să aibă cunoştinţele cele mai vaste şi mai variate, să aibă chemare şi cultură evanghelică. 

Însă, dacă aş fi fost eu preotul acelei biserici, aş fi ieşit cu darurile sfinte afară, sub bolta albastră a templului pe care Dumnezeu l-a zidit înainte de toate veacurile cunoscute şi necunoscute de om, şi aş fi aprins o candelă făcută din beţe de mărar, nu din policandre poleite în aur. Căci Prometeu a adus focul pe pământ folosindu-se de un băţ de mărar, şi nu de vreo feştilă aurită. Dar eu, fiind un credincios cu bune şi cu rele, am pus pentru puţin timp deoparte gândurile smerite despre cele sfinte şi mi-am reamintit că, după ultimele cercetări neuropsihiatrice, procentul gândirii conştiente ajunge la jalnica valoare de 2%, restul de 98% reprezintând gândirea inconştientă. 

Cunoscând amplitudinea şi valoarea gândirii inconştiente, aşadar, înţeleg cum iau naştere gândurile noastre nepotrivite chiar şi în biserică. Noi suntem mai apropiaţi de Păcală decât de Iisus Hristos. Căci să-l urmezi pe Iisus este mult mai greu. Şi nu greşesc când spun că Păcală, care este prinţul logicii populare, reprezintă un adevărat arhetip, pentru că – nu-i aşa? – cine nu-şi doreşte, într-un moment de neputinţă, o soluţie uşoară, care să nu ţină cont de aspectele morale, etice şi legale? Această înţelegere subliniază motivul pentru care un astfel de personaj popular are puterea de a ne fascina chiar şi în zilele noastre. 

Acum se impune o precizare: nu trebuie să înţelegem că Păcală este o figură negativă pentru societatea noastră. El este doar o parte din sufletul românesc, iar aceste rânduri nu sunt altceva decât putinţa de a sonda – spre a vorbi noiscian – în sufetul nostru anonim. Însă, în momentul în care acest personaj este prins în vârtejul istoriei şi al unei societăţi caracterizate de o democraţie politicianistă, devine, într-adevăr, negativ. Drept care, Păcală este produsul creaţiei populare care îl apropie mai mult de natură decât de cultură. Constantin Noica este de părere că spiritualitatea populară trebuie depăşită – spre creaţie personală. Dar cum, se întreba el, pot apărea personalităţi de format mare într-o lume unde anonimatul e regula? Cum poate apărea „persoana” acolo unde – spre a vorbi kantian sau neokantian – lipseşte categoria personalităţii? Aş putea să-i răspundem filosofului nostru că, într-o asemenea lume, nu apar individualităţi din categoria personalităţii de tip kantian, ci de tipul lui Păcală, care nu sunt altceva decât o chintesenţă a îmbinării anistoricului cu istoricul nostru. Iată dar cum personajul Păcală devine chintesenţa noastră şi este pus aici în serviciul unei critici sociale, unei sociologii, pentru a înţelege şi mai bine istoria socială şi politică. Şi pentru a nu-i critica prea aspru pe aceia care şi în biserică se uită după bunuri de valoare. 

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio