Azi, pompierii argeşeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată izbucnite în mai multe loclităţi din judeţ. Un bărbat a suferit arsuri uşoare, iar o femeie a făcut atac de panică, ambii fiind transportaţi la spital.
La Mălureni, un bărbat de 88 de ani a dat foc resturilor vegetale în curtea casei. Observând că din cauza vântului flăcările ameninţau să se extindă la locuinţă, octogenarul a încercat să stingă focul, dar s-a ales cu arsuri la faţă şi la mâini. El a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital. La spital a ajuns şi o femeie de 53 de ani, din Valea Iaşului, care văzând că incendiul de vegetaţie uscată era puternic şi favorizat de vânt exista pericol să ajungă la casă, a făcut atac de panică şi a fost luată de o ambulanţă SMURD.
Şi tot la Mălureni, satul Buneşti, un foc deschis lăsat fără supraveghere s-a propagat la litieră şi ameninţa să se întindă la pădurea de la marginea localităţii. La ora redactării rândurilor de faţă ardeau aproximativ cinci hectare de litieră şi pompierii se luptau să pună focul sub control înainte de a ajunge la copaci.
Ca şi duminică, incendiile au izbucnit la Ştefăneşti, Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Merişani, Albeştii de Muscel, Lunca Corbului – satul Pădureţi, Bălileşti, Muşăteşti – satul Stroeşti, Valea Mare Pravăţ, Valea Iaşului, Ciofrângeni, Albota, Schitu Goleşti – satul Grădişte, Tigveni, Ungheni – satul Humele, Albeşti Pământeni, Mălureni – satul Buneşti, Corbeni – satul Bucşăneşti şi lista ar putea continua. Toate evenimentele, la care au intervenit zeci de pompieri, au fost generate de oameni care au dat foc miriştilor şi flăcările au mistuit peste 30 ha de vegetaţie uscată şi mărăciniş.