Conform Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în momentul de faţă sunt confirmate şi active trei focare de pestă porcină la porci domestici şi 14 cazuri de pestă la mistreţi. Un focar este într-o gospodărie nonprofesională din Voroveni, comuna Davideşti, alte două sunt în în exploataţii comerciale din Slobozia, iar 14 cazuri de pestă porcină africană sunt la porcii mistreţi din fondurile de vânătoare 25 Grădiştea, 24 Mâzgana, 18 Râul Târgului, 29 Trivale, 2 Şuici, 7 Curtea de Argeş, Complexul de Vânătoare Mistreţul Sălătrucu, 26 Rădeşti, 46 Mozacu – Complex, 42 Vlăşcuţa, 27 Miceşti, 10 Mălureni, 35 Râncăciov şi 44 Furdueşti.
„Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Având în vedere evoluţia focarelor de pestă porcină africană pe teritoriul României, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş este în stare de alertă maximă”, precizează reprezentanţii instituţiei.