Pentru a da bine în rapoartele oficiale, unii şefi de instituţii ascund adevărul. Anul trecut, de exemplu, în Argeş a fost aşa-numita criză a bebeluşilor (trei copii şi-au pierdut viaţa), iar autorităţile sanitare nu au nici acum un răspuns referitor la cauzele reale ale îmbolnăvirilor. Zilele trecute, un părinte revoltat ne-a relatat cum a fost nevoit să-şi interneze fetiţa în vârstă de 7 ani la „Infecţioase”, cu suspiciunea de scarlatină. Testul rapid de laborator a ieşit pozitiv la streptococoul beta-hemolitic de tip A care este responsabil de apariţia scarlatinei, iar simptomele ulterioare (erupţie, febră, limbă încărcată etc) au confirmat diagnosticul.
Ba e, ba nu e…
După şapte zile, copilul a fost externat, dar vor urma încă două săptămâni de tratament cu antibiotic, plus teste regulate pentru a vedea dacă streptococul a fost eliminat. De notat că scarlatina poate da complicaţii peste ani, cum ar fi afecţiuni ale inimii şi rinichilor (dacă nu este tratată corect). Supărarea părintelui era că nu a fost informat de şcoală despre apariţia unor cazuri de scarlatină. Profesoarea de la clasă i-a spus calmă că „s-a anunţat pe Whats App”, în loc să fie organizată o şedinţă; de asemenea, cică s-ar fi făcut câteva dezinfecţii succesive în clasă; întrebarea ei – uluitoare – a fost: „Dacă ştiaţi de streptococ, ce aţi fi făcut?”, plus asigurarea că „scarlatina nu se face aşa uşor”. Pe adeverinţa pentru şcoală (scutire) a micuţei scrie negru pe alb „scarlatină”. Dar, culmea, la DSP Argeş ni s-a spus că nu este niciun astfel de caz luat în evidenţă! Din două una: ori autorităţile nu comunică între ele, ori… o mână se spală pe alta, dar cu consecinţe dintre cele mai nefaste pentru societate!
N.red. Abia vineri, DSP Argeş ne-a informat că la Piteşti au fost confirmate două cazuri de scarlatină. Este vorba despre doi copii, de 1 şi 7 ani.
Poze azi, cod scarlatină