„Focarul este caracterizat de o proporţie neobişnuit de mare de copii spitalizaţi, unii dintre ei având simptome clinice severe, cum ar fi diaree cu sânge”, a declarat Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).
Agenţia nu a menţionat Ferrero sau orice altă companie în declaraţie, dar a avertizat miercuri că toate cazurile raportate au fost în principal în rândul copiilor cu vârsta sub 10 ani.
Agenţia a precizat ulterior că au fost implicate ouăle de ciocolată Kinder, dar nu a precizat dacă problema se referă exclusiv la aceste produse.
Nestle, compania elveţiană de dulciuri, a declarat că nu a retras niciun produs în acest context. Rivalul Lindt & Sprunegli nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.
Marea Britanie are cel mai mare număr de incidente, cu 63 de cazuri confirmate până la 5 aprilie, a precizat ECDC, adăugând că alte ţări cu cazuri probabile sau confirmate sunt Franţa, Irlanda, Belgia, Germania, Luxemburg, Olanda, Suedia şi Norvegia.
Agenţia de sănătate a UE a precizat că investighează, împreună cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, 134 de cazuri confirmate sau probabile de salmonella.
Au fost lansate retrageri de produse în mai multe ţări, printre care Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg şi Marea Britanie, a precizat agenţia UE.