Advertisement
Florin Gardin, fost inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a fost numit în funcţia de director al Casei Corpului Didactic Argeş.
El a preluat conducerea instituţiei vineri, în urma unui ordin emis de Ministerul Educaţiei.
Deşi au fost încă doi candidaţi, liberalii argeşeni au optat pentru Gardin. Din câte se pare, experienţa pe care acesta acumulat-o în perioada în care a fost inspesctor şcolar general a cântărit cel mai mult în decizia numirii în noua funcţie.
Advertisement
Un Comentariu
Anonim
„… a fost numit în funcţia de director al …” spune multe despre competența și calitățile individului. Nu că dacă s-ar fi dat concurs ar fi fost altfel.
Politica a adus în fruntea învățământului argeșean (și nu numai) toți incompetenții cu aptitudini de luat mită, șpagă, parandărăt și de ce nu favoruri sexuale.