Rugați-vă pentru sufletul Silviei Bilous!
55 de ani. Atât a ținut firul vieții ei. Apoi s-a frânt. Inima i s-a oprit, viața i s-a stins. Așa cum toate inimile se opresc și toate viețile se sting. Un an se împlinește pe 8 august de când reputatul medic argeșean, Silvia Bilous a părăsit această lume. Și a ajuns în alta, unde are nevoie de rugăciunile celor care au iubit-o. Iar ei se adună pe dealul Ștefăneștilor…
Și-a împlinit visul O carieră profesională de excepție a avut Silvia Bilous. Și-a construit-o în ani jertfelnici, prin studiu, prin muncă, impulsionată în permanență de ambiția de a-și împlini visul. Medic și-a dorit să ajungă și medic a fost. Nu unul de duzină, nu un nume oarecare, ci un profesionist desăvârșit. Competența i-a fost recunoscută, bresla i-a acceptat meritele, dar mai presus de toate, a căpătat prețuirea pacienților care i-au trecut pragul cabinetului de-a lungul timpului. Nimeni nu plecat nemângâiat sufletește de zâmbetul medicului, de vorba sa caldă, de încurajarea sinceră. Toate dublate de tratamente și sfaturi medicale care își dovedeau eficiența. Așa avea să vindece mulți semeni. Cu știința de carte pe care o avea, cu meseria pe care o stăpânea la perfecție, dar mai cu seamă cu bunătate și blândețe. Un medic ideal așa cum, poate, ar trebui să fie toți medicii. Oameni înainte de orice, cu „O” mare, care să-l asculte pe cel aflat în suferință, să-i aline durerile nu doar cu medicamente, ci și cu o privire prietenească, o strângere de mână, un cuvânt dătător de speranță. Iar Silvia Bilous era un astfel de Om frumos la trup și suflet.
Durerea tainică Dar pesemene Dumnezeu, în mare Lui înțelepciune, are nevoie de oameni de acest fel. Și își trimite îngerul care le ia sufletul și îl portă prin vămile văzduhului până la Tronul Său. Într-a opta zi de august a anului trecut, Silvia Bilous, medicul, soția, mama… a văzut îngerul trimis de Domnul. Și-a dat ultima suflare la capătul unei îndelungi suferințe. Una tainică de care nu au știut decât cei foarte apropiați. Cei care se bucurau de zâmbetul ei, de cuvintele și de căldura ei sufletească, pacienții, nu știau ce se ascunde în spatele ochilor frumoși, a chipului angelic. Câtă suferință nemărturisită, câtă durere, cât chin, în lupta crâncenă pe care medicul o ducea cu o boală grea, nemiloasă, care nu iartă. Silvia Bilous își ducea crucea cu demnitate. Și credea în izbândă. În urmă cu mai mult timp, repurtase o victorie asupra bolii ei necruțătoare, într-un spital din Occident. Era însă numai o victorie de etapă. Finala încă nu se jucase. Urma să vină…
O luptă pierdută Lucrurile păreau că intră pe un făgaș firesc, după o operație grea și perioada de recuperare, medicul și-a reluat activitatea. Nu bănuia ceea ce avea să urmeze. Boala a recidivat. Lupta a reînceput. Silvia Bilous a plecat din nou în străinătate, încrezătoare în puterea proprie de a mai înfrunta moartea o dată, în tratamente sofisticate, în iscusința doctorului care o mai îngrijise în trecut. Numai că inevitabilul s-a petrecut. Medicul care salvase atâtea vieți nu s-a putut salva pe sine. Dumnezeu hotărâse să ia înapoi ceea ce pusese în trupul Silviei Bilous, sufletul! Să recupereze fărâma de lumină și să o așeze într-o altă dimensiune, de neînțeles pentru noi, muritorii de rând. Ziua de 8 august a fost cea de pe urmă pentru femeia care adormea cu dorul celor pe care nu avea să-i mai revadă. Și „vai -câtă luptă are sufletul când se desparte de trup…”
Flori, candele și lacrimi Puțini știu câtă credință avea Silvia Bilous și cât de apropiată a fost de Casa lui Dumnezeu. Urca deseori dealul Ștefăneștilor, până la biserica Schitului Florica, ctitoria Brătienilor. Era „de-a casei” pentru maicile de aici și deseori duminica la Sf. Liturghie, precum și în zilele de mare sărbătoare, Silvia Bilous era nelipstită de la strana în care stătea. Se ruga. Pentru sănătatea ei, pentru familie, pentru pacienții chinuiți de afecțiuni grave, care o impresionaseră. Se împărtășea cu Trupul și Sângele Domnului. A făcut-o și înainte de a părăsi această lume, tot la schitul drag inimii ei. Avea o sensibilitate aparte și o discreție deosebită, noblețea i se citea pe chip.
Un astfel de portret îi fac călugărițele care au plâns-o necontenit la slujba de înmormântare care a avut loc în ajunul Adormirii Maicii Domnului, anul trecut. Sute de oameni au asistat înmărmuriți, împietriți de durere la funeralii. Unele și ele modeste, așa cum a dorit fiica medicului care a spus, cu ochii înlăcrimați, că mama sa a trăit discret și tot așa a ales să plece din viață în veșnicie. Silvia Bilous își doarme somnul de veci în mormântul familiei, tot în localitatea Ștefănești. Acolo așteaptă învierea și tot acolo toți cei care au prețuit-o și iubit-o vor merge, în ziua de 8 august, pentru a se reculege. Vor fi multe flori, și candele, și lacrimi. Și rugăciuni, precum cele de la slujba de pomenire săvârșită în biserica Schitului Florica. Singurul lucru pe care cei care au îndrăgit-o îl mai pot face pentru sufletul ei, rugăciunea…
