Fiul drogat și-a atacat mama cu un cuțit în pasajul Magnolia.
Update: Polițiștii au continuat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice și, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
În această după-amiază, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat, înarmat cu un cuțit, ar adresa amenințări unor persoane aflate într-un pasaj pietonal din municipiul Pitești.
La fața locului s-au deplasat, cu operativitate, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, care au identificat persoana în cauză, un bărbat de 40 de ani, din Pitești, au imobilizat-o și au condus-o la sediul poliției, pentru audieri.
În urma evenimentului, o femeie, cu atac de panică, a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă nicio persoană nu a suferit leziuni.
Polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto: descriptiv