* În schimb, vor plăti amenzi usturătoare
Ieri, la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş a fost prezent Mihail Oprescu, şeful ITM Argeş. Iniţiativa organizării acestei întâlniri a aparţinut chiar echipei de la inspectorat, care a ţinut să aducă la cunoştinţa angajatorilor noile prevederi din Codul Muncii, conform Ordonanţei nr. 53. Cea mai importantă se referă la munca nedeclarată, unde controalele efectuate în ultimii ani au relevat numeroase cazuri de muncă „la negru” atât în judeţ, cât şi la nivel naţional. Până la adoptarea Ordonanţei 53, angajatorul răspundea, teoretic, penal dacă utiliza mai mult de cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă. Spun teoretic, deoarece, după cum am aflat de la Mihail Oprescu, în foarte puţine cazuri s-a mers mai departe cu dosarul, instanţele de judecată luând decizia de a înceta urmărirea penală. Astfel, prin noua ordonanţă angajatorul scapă de proces (care evident aducea pagube statului, prin cheltuielile şi timpul necesar instrumentării dosarului), însă va primi o amendă fixă de 20.000 lei/persoană identificată cu nereguli contractuale. În schimb, primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale cu timp parţial va fi sancţionată cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană identificată. Ca şi în cazul celorlalte amenzi, cuantumul va fi redus la jumătate dacă angajatorul face plata în cel mult 48 ore.