Lucrători ai Serviciului Rutier Argeş şi ai Biroului Rutier Piteşti au aplicat 194 de amenzi în valoare totală de 38.400 lei, au reţinut în vederea suspendării 12 permise de conducere şi au retras şapte certificate de înmatriculare.
În acest contex, agenţii de circulaţie piteşteni au desfăşurat mai multe acţiuni punctuale pentru verificarea legalităţii de instituire de restricţii/închideri de circulaţie pe unele tronsoane de drum atât pentru vehicule, cât şi pentru pietoni, precum şi pentru verificarea respectării condiţiilor impuse în acordul eliberat firmelor care execută lucrări ce afectează dumul public, în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie şi de asigurarea unui climat de siguranţă rutieră în Piteşti. Cu acest prilej, trei constructori au fost sancţionaţi cu amenzi consistente.
Astfel, o firmă care execută lucrări pe tronsonul dintre străzile Smeurei şi Exerciţiu a fost amendată cu 2.205 lei pentru că nu a semnalizat corespunzător zona de şantier, periclitând siguranţa traficului rutier şi pietonal. De asemenea, alte două firme au fost amendate cu 5.250 lei, respectiv cu 2.205 lei, fiindcă au început să efectueze lucrări care afectează drumul public, fără să fi obţinut în prealabil acordul poliţiei. Prima dintre ele lucrează pe strada Nicolae Dobrin, iar cea de a doua pe Calea Drăgăşani.
V.N.