Filmul atacului din Pitești. Un bărbat de 71 ani și-a urmărit fosta noră și a înjunghiat-o.
O fată în vârstă de 28 de ani a fost înjunghiată de fostul socru în cartierul Găvana din municipiul Pitești. Potrivit realitatea.net, se pare că bărbatul în vârstă de 71 de ani, care a comis agresiunea, avea un ordin de protecție în vigoare, ceea ce a dus la presupunerea că fostul soț ar fi fost implicat.
Incidentul a avut loc pe strada Paltinului, acolo unde bătrânul s-a întâlnit cu tânăra și, într-un moment de furie, a scos un cuțit și a înjunghiat-o de mai multe ori în spate. După atac, agresorul a fugit de la locul faptei.
Un echipaj SMURD de terapie intensivă a intervenit rapid, preluând victima și oferindu-i primele îngrijiri medicale. Ulterior, tânăra a fost transportată la spital, unde medicii au constatat că rănile suferite nu îi pun viața în pericol.
„La data de 01 august 2024, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din cartierul Găvana, a avut loc un conflict spontan, în urmă căruia o femeie ar fi fost rănită, cu un obiect tăietor-înțepător, de către un membru de familie.
La fața locului s-au deplasat polițiștii și echipaje medicale, care au constatat că cele sesizate se confirmă. Femeia, de 28 de ani, a fost preluată, conștientă, de către echipajul medical și transportată la spital.
„Persoana bănuită de săvârșirea faptei, un bărbat de 71 de ani, a fost depistată, în municipiul Pitești, de către polițiști. Bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri. Cercetările continuă” potrivit IPJ Argeș”, potrivit IPJ Argeș.