În această săptămână, Filarmonica Piteşti organizează două evenimente la Centrul Multifuncţional (încep la ora 19). Sub semnul Centenarului, joi este interpretată o superbă simfonie românească, prea puţin cunoscută şi foarte puţin cântată, Simfonietta lui Andricu, iar vineri este programat un recital de muzică şi poezie, avându-l ca invitat pe Adrian Cioroianu.
* Joi are loc un concert simfonic în care evoluază ca solişti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, corniştii Mihai Sârbu şi Ioan Gabriel Luca.
În program: Henry Purcell – Suita „Abdelazer”, Georg Philipp Telemann – Concertul pentru doi corni, cembalo şi orchestră de coarde în mi bemol major, Mihail Andricu – Simfonietta nr. 2, op. 40, şi Jean Sibelius – Suita „Karelia”, op. 11 (selecţiuni).
* Vineri, se desfăşoară un recital extraordinar de muzică şi poezie. Invitatul special, renumitul istoric Adrian Cioroianu, susţine conferinţa „Despre Centenar şi pace şi Primul Război Mondial”, iar pianista Ioana Maria Lupaşcu şi actriţa Daniela Nane (pentru cei care nu ştiu, soţia domnului Cioroianu) prezintă spectacolul „Pianul cu poeme – 100 de ani de poezie românească”. În program, muzică de Rachmaninov, Vivaldi, Ioan Dobrinescu, Guy Bacos, Chopin şi poezii de Eminescu, Eftimiu, Magda Isanos, Nichita Stănescu, George Coşbuc.