Fierbe lumea-n jurul meu. Și eu! Angajatori și angajați. De la 1 iunie, adică de ieri, s-au întors la treabă cei trimiși în șomaj tehnic. Desigur, nu toți. Că unii nu mai au unde. Cum vor fi plătiți în continuare angajații de la firmele care au lucrat la turație mică sau chiar deloc? Asta-i întrebarea care, de fapt, îi frământă mai mult pe angajatori, decât pe angajați. Care angajați judecă așa: m-ai primit la lucru, pune-mă la treabă și plătește-mă!
Când scriu aceste rânduri, guvernul spune, prin gura d-lui Orban și a ministrului Muncii, că va suporta, timp de trei luni, 41,5% din salariile celor care se vor întoarce la muncă. Altfel spus, statul nu-și va mai lua partea de impozite datorate de angajat și plătite efectiv de angajator. Dar lumea fierbe, fiindcă nu știm să se fi dat un act normativ, o decizie, ci doar s-a spus chestia asta la televizor. Așa cum s-a spus și chestia ailaltă, cu susținerea chiriilor, tot de către stat, pentru cei ce lucrează în domeniul Horeca. Asta, pentru că, din motiv de Covid, n-au putut funcționa efectiv timp de două-trei luni de zile. Efectiv, au fost închise prin ordonanță militară. Și atunci de unde bani să plătescă chiriile? Iar dacă nu le plătesc, proprietarii nu pot să ia locul statului și să susțină ei pierderea. Cu siguranță, cei mai mulți vor rezilia contractul de închiriere a spațiului. Așadar, de văzut dacă guvernanții chiar sunt deciși să susțină companiile afectate de pandemie, ori doar fac propagandă electorală, că în toamnă ar urma totuși să se țină alegerile.
Sigur, nu cred nici eu că redeschiderea, începând de ieri, a teraselor înseamnă repornirea motoarelor economiei. Mai degrabă oferă o gură de oxigen tinerei generații studioase care, a știut, n-a știut carte, iată, a fost trecută clasa. Cu „postomolu”! Că așa-i la vremuri de restriște. Nu mai pui mare preț pe carte. Deși, unii, spre lauda lor, o fac, totuși. Pui preț, mai degrabă, pe păpică. Pe haleală, cum zic unii aflați în sevraj ori doar șmecheri. Care șmecheri se iau și de mască, și de termometru, și de orice măsură menită să țină cât de cât departe Covidul. De parcă nu le-ar păsa, că ei nu cred în pericolul ăsta inventat de nu știu cine.
Așadar, de ieri, bucurie mare, că e relaxare. Ura! La arme! Ba, pardon, la terase! Că destul am stat în case. Ce protecție, ce distanță socială, ce mască! Mai lăsați-mă cu prostiile astea. A venit vara, a venit vremea să ne și distrăm. Că am tânjit destul după asta. Ce-mi vorbiți mie de PIB, de recesiune economică, de îndatorarea țării? Păi, nu suntem noi sătui de carantinare, de izolare, de testare! Haida de! Vreți să-mi puneți termometru și când mă duc la plajă? Și când vreau să beau o bere la terasă? Să nu mă supărați, că mă duc și „iau distanță” în piață, la Casa Albă, la Universitate. Că s-a dat drumul și la proteste, nu doar la plajă. Dacă vă dă mâna, veniți să mă termoscanați acolo!
Și, totuși, nu-i vreme de glumit. Dar ne-am permis să ne mai destindem puțin, fiindcă altminteri recesiunea este o certitudine.
Cum o certitudine este împrumutul, tot cu „postomolu”, pe care-l fac guvernanții noștri ca să plătească salariile și pensiile, ajutoarele de pandemie, facturile mult mai ridicate la sănătate. Și, atenție, se discută tot mai insistent – sub presiunea PSD – de mărirea pensiilor cu 40%, că e lege! – ceea ce nu face decât să ne șubrezească și mai tare bugetul național. Cred, sincer, că ar trebui s-o lăsăm mai moale cu chestia asta, că ne vom prăji cu toții. Nu doar liberalii, că sunt la putere. Ar însemna să trăim și mai periculos decât trăim acum! Cu al doilea asalt al Covidului și cu pensii mărite cu 40%. De unde? Poate doar dacă noi, în loc să tipărim ziarul, ne vom apuca, alături de alți confrați, să tipărim bani. Și atunci să te ții inflație. Ce cumperi azi cu suta, din septembrie încolo, vei putea cumpăra cu milionul.
