Ieri spre seară, un incident deosebit de grav s-a produs într-un parc din cartierul Ivancea din Curtea de Argeş, unde este amenajat un loc de joacă pentru copii.
Aflată într-un grup de copii, Teodora L., în vârstă de opt ani, a căzut de pe tobogan şi s-a lovit extrem de puternic la spate. Mama fetiţei, care se afla cu ea în parc pentru o supraveghea, a sunat imediat la 112, a explicat despre ce e vorba şi a solicitat sprijin. În câteva minute la faţa locului a ajuns o ambulanţă SMURD, iar echipa medicală i-a acordat primul ajutor copilei. Întrucât aceasta acuza dureri puternice de cap şi de spate, a fost imobilizată pe targă şi transportată la Spitalul Curtea de Arges. Medicii suspectează că fetiţa ar fi putut suferi fractură de coloană. Din primele informaţii rezultă că pe tobogan s-au căţărat mai mulţi copii odată, iar în înghesuiala produsă Teodora s-a dezechilibrat şi a căzut sub leagăne, lovindu-se puternic cu spatele de suporţii acestora. Dacă suspiciunea medicilor va fi confirmată de examenele radiologice şi computer tomografie, cel mai probabil pacienta fie va fi adusă la Piteşti, fie va fi trimisă la Bucureşti. Locul de joacă de la Ivancea este unul dintre cele mai noi din municipiul Basarabilor. El a fost amenajat şi dotat corespunzător, aşa cum am relatat la momentul inaugurării, anul trecut, cu implicarea şi sprijinul firmei Steinel, un renumit producător de aparatură electronică din Europa, care deţine o fabrică şi la Curtea de Argeş.
Autor: Val Nicolau