# De o jumătate de an, părinţii trăiesc un adevărat coşmar, văzându-şi copilaşul în stare gravă plimbat de la un spital la altul!
Clipe teribile pentru o familie din Argeş al cărei cel mai mic membru, un bebeluş – fetiţă de doar cinci luni, a fost astăzi preluată de un elicopter SMURD şi transferat de la Spitalul de Pediatrie la Bucureşti. Este a cincea internare în tot atâtea luni de viaţă câte are micuţa!
Părinţii, disperaţi, nu şi-au putut stăpâni lacrimile, iar la un moment dat mama copilaşului a căzut ca secerată pe trotuar şi, pentru câteva secunde, şi-a pierdut cunoştinţa. Rudele şi-au păstrat cumpătul şi au readus-o în simţiri, înţelegând că respectivul colaps a apărut ca urmare a unei drame de neimaginat în care femeia se zbate de aproape jumătate de an, bebeluşul fiind adus pe lume prematur.
În urma investigaţiilor, s-a stabilit că este un caz grav de bronhopneumonie, ultimul CT efectuat la Piteşti evidenţiind şi un abces pulmonar în lobul superior drept – ne-a transmis dr. Toader de la Spitalul de Pediatrie.
„A fost identificat un proces de condensare pulmonară în stânga şi abces pulmonar in lobul superior drept” – spun medicii piteşteni.
Bebeluşul a avut probleme încă din primele zile de viaţă, două luni fiind internat la secţia de prematuri la Târgovişte. Pe fondul unei ameliorări, a revenit în Argeş, dar la scurt timp a fost internat la Pediatrie pentru că prezenta afecţiuni respiratorii grave.
De la Piteşti, a fost luna trecută transferat la Bucureşti, apoi la începutul acestui an a fost internat pentru a treia oară la Pediatria piteşteană.
Fiindcă medicii au realizat că gravitatea cazurilor depăşeşte posibilităţile de tratament de la Piteşti, au luat deciza de a-l transfera din nou în Capitală, la Budimex.
Bebeluşul este dependent de oxigen pentru ca plămânii nu asigură o saturaţie corectă în organism. În plus, în ultimele zile a prezentat şi o boală diareică – a mai precizat dr. Toader.
Este un caz sfâşietor care arată, de parcă ar mai fi nevoie, brambureala din sistemul medical, unde noi-născuţii sunt plimbaţi ca şi cum ar fi echipamente consumabile. Revoltător!