Recent, Daniel Petrescu, poate cel mai mare crescător de animale din zona Curtea de Argeş şi din judeţ, a făcut o declaraţie surprinzătoare. Acesta a spus că, pe 1 aprilie, va veni cu toate oile la primăria din municipiul Basarabilor şi le va dona administraţiei locale.
Întrebat dacă e vorba cumva despre o păcăleală, fermierul a declarat unei publicaţii locale că vorbeşte cât se poate de serios şi că are de gând să se apuce de alte afaceri. „Am făcut peste tot plângeri, ne-am spus peste tot problemele, dar la Curtea de Argeş nimeni nu ne bagă în seamă şi nu ne ajută. Aş vrea să ştiu de ce familia care a obţinut păşunile alpine nu a plătit nici până la această oră redevenţa şi, bineînţeles, nici penalităţile care se pun după 31 decembrie”, a afirmat Dan Petrescu. Prin intermediul unui europarlamentar care a venit la Curtea de Argeş să afle ce se întâmplă, situţia a ajuns inclusiv la cunoştinţa Parlamentului European. De asemenea, autorităţile abilitate au efectuat tot felul de controale, s-au depus plângeri inclusiv la DNA, dar lucrurile au rămas neschimbate.
Vă reamintim că, în iunie 2017, mai mulţi crescători de oi şi vaci din municipiul Basarabilor au ieşit cu turmele pe străzi, în semn de nemulţumire faţă de modul în care au fost repartizate păşunile alpine. Fermierii erau extrem de nemulţumiţi că, în urma unei licitaţii organizate de Primăria Curtea de Argeş, păşunile din zona montană au fost concesionate unui singur crescător de oi, ceilalţi rămânând fără hrană pentru animale. „Suntem nemulţumiţi de felul în care s-a derulat licitaţia. Am cerut, înainte de desfăşurarea acesteia, să ne fie împărţit muntele, aşa cum e firesc, în funcţie de numărul animalelor deţinute, să ni se pună redevenţa stabilită de Direcţia Agricolă şi abia pe urmă să scoată (păşunile) la licitaţie”, susţinea la acea dată Daniel Petrescu. În mai 2017, Petrescu, împreună cu alţi doi cunoscuţi oieri din ţară, Gheorghe Dănuleţiu (Ghiţă Ciobanul), din Sibiu, şi Ionică Sterp, din Bihor, au fost primiţi în audienţă la Petre Daea, ministrul Agriculturii, căruia i-au dezvăluit ce fac băieţii veseli şi deştepţi din oierit, cum sunt falsificate certificatele de origine pentru berbecii pentru care se cere sprijinul cuplat şi cum sunt acaparate, prin afaceri oneroase, păşunile, dar tot nu s-a mişcat nimic pentru rezolvarea problemei.