Nu cu mult timp în urmă semnalam faptul că multe drumuri (în special în zona de sud a judeţului) sunt la discreţia agricultorilor (în special agenţi economici), fiind pline de noroi şi de alte materiale generate de tractoarele care circulă pe ele. De asemenea, şi în zonele de siguranţă ale drumurilor sunt probleme, adică se lucrează din punct de vedere agricol, dar primarii se fac că nu văd şi nu se dau sancţiuni. Or, conform legislaţiei privind regimul drumurilor (Ordonanţa 43/1997), se prevede clar că „zonele de siguranţă sunt suprafeţe de teren situate de o parte şi de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantaţiei rutiere sau altor scopuri legate de întreţinerea şi exploatarea drumului, siguranţei circulaţiei ori protecţiei proprietăţilor situate în vecinătatea drumului” şi că „realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranţă este interzisă”. Face ordine cineva?
Claudiu DIŢA