Într-un judeţ în care o mare parte din industrie a ajuns la fier vechi, fiecare investiţie nouă e ca o gură de aer pentru comunitate. Este însă greu (dacă nu imposibil) să reclădeşti un nou ARO sau un nou Arpechim, iar oamenii de afaceri s-au adaptat pieţei şi au întrezărit un potenţial de dezvoltare în agricultură şi zootehnie. Este şi cazul lui Yaacov Ehrenreich, un antreprenor din Israel care a ales să investească la Buzoieşti, pe locul fostei ferme Agrostar. Spune că a ales România pentru că a venit aici încă din 2002 şi a ajuns să cunoască bine ţara. Consideră că agricultura şi zootehnia sunt domenii cu un potenţial fantastic.
„Între anii 2004-2008, când toată lumea se înghesuia să vândă şi să cumpere apartamente la Bucureşti, eu am ales terenurile de la ţară. Mi-a plăcut dintotdeauna creşterea animalelor, iar aici se poate face în cele mai bune condiţii” – este de părere Yaacov Ehrenreich.
Viţei unul şi unul
Halele care la sfârşitul lui 2006 arătau ca după bombardament au fost refăcute, modernizate, iar acum acolo cresc, anual, peste 10.000 viţei de carne. Sunt de o frumuseţe de ţi-e mai mare dragul să-i priveşti. Secretul nu stă în lumina soarelui şi nici în „Photoshop”, ci în faptul că au parte de o îngrijire exemplară. După cum am constatat, dincolo de curăţenia „lună” din grajduri, omul de afaceri israelian ţine la nişte principii care exclud „fentele” şi compromisurile, indiferent că vorbim de animale, de mediu, de angajaţi sau de autorităţi.
„Este o echipă minunată cu oameni pe care i-am avut alături de la bun început. Noi punem preţ pe sănătatea şi confortul animalelor, este principiul nostru de la care nu ne abatem. Facem tot ce este necesar pentru a le asigura cele mai bune condiţii. Grajdurile sunt curăţate de mai multe ori pe zi, hrana este de cea mai bună calitate, apa este filtrată de la izvor, iar temperatura e controlată cu ajutorul unui dispozitiv electronic” – ne-a dezvăluit omul de afaceri.
„Producţia de dejecţii e mult mai mică decât la vaca de lapte. Vorbim de dejecţii lichide şi semi-lichide, deci nu de bălegar. Este logic, la hrana pe care o au viţeii (în funcţie de vârstă, lapte praf şi / sau pulbere din porumb şi grâu) nu au cum să facă «grosier». În plus, avem containere speciale pentru colectarea acestor dejecţii care ulterior sunt preluate de cisterne şi transportate de aici” – spun zootehniştii.
Destinaţia – Israel
Viţeii sunt cumpăraţi cu preponderenţă din România şi crescuţi la Buzoieşti. O altă fermă, şi mai mare, coordonată de israelian, este în judeţul Timiş. Viţeii sunt crescuţi până ajung la o masă de maximum 250 kg, apoi sunt livraţi clienţilor din Israel. Pe viitor, omul de afaceri are în vedere şi o deschidere către piaţa locală, precum şi către ţări din Europa. Totul depinde însă de cum va putea dezvolta afacerea, în sensul creşterii capacităţii, dar şi a modernizării liniei de hrană. Israelianul spune că se gândeşte să crească viţei de carne albă care au nevoie de o alimentaţie specială. În ceea ce priveşte banii, menţionează că la fermă sunt cheltuieli mari şi un profit care lasă loc de mai bine.
Corectitudine
„Taxele şi impozitele sunt plătite la zi. Salariile angajaţilor sunt şi ele plătite la zi. În tot ceea ce fac mă bazez pe principii de onestitate şi corectitudine. Asta cer şi eu de la ceilalţi, fie ei parteneri, alte companii sau autorităţi” – a continuat Yaacov.
Investiţie de milioane
Este şi normal să existe exigenţe, din moment ce investiţia a însumat peste 4 milioane euro (bani care au fost pompaţi nu de către europeni, ci din propriul buzunar). Practic, fosta fermă Agrostar de care s-a ales praful a fost reconstruită de la zero. Ar fi costat şi mai mult, noroc că structura de beton a vechilor hale nu a fost afectată şi au putut fi astfel refăcute mai uşor.
Apreciată de localnici
Afacerea este apreciată de către localnici. Una la mână, în momentul de faţă, sunt 40 de angajaţi, în marea lor majoritate din zonă. Apoi, ceilalţi pot vinde animale sau asigura serviciile de care ferma are nevoie (materie primă, furaje, transport ş.a.m.d.).
„Noi ne ocupăm strict de fermă, restul serviciilor le plătim. Considerăm vecinii parteneri, nu concurenţi. Integrarea în societatea locală este un principiu foarte important pentru noi” – a spus antreprenorul israelian.
Să nu credeţi însă că ferma a fost ferită de probleme, ba dimpotrivă. Piedici au existat încă din 2006, când Yaacov a decis să cumpere clădirile şi terenul fostei Agrostar.
A plătit 15 hectare, a primit… cinci
„În 2006 am cumpărat clădirile, dar a durat mai bine de şase ani până am intrat şi în posesia terenului. Am fost şocat când am aflat că poţi să cumperi clădiri… fără teren. Evident, noi am făcut toate demersurile şi pentru teren. S-a întâmplat însă ca, prin diferite subterfugii şi abuzuri făcute de cei din administraţia locală de la acea vreme (când primar era Gheorghe Toma), din suprafaţa de 15 hectare pe care am plătit-o, am rămas cu mai puţin de 6 hectare. Culmea, în tot acest timp am plătit taxe şi impozite pentru întreaga suprafaţă. În fine, am trecut peste asta şi în iulie 2013 ne-am apucat de treabă. La începutul lui 2014 am trimis primul camion cu animale către port. Acum însă, din cauza celor păţite cu terenul, nu ne putem dezvolta, suntem încorsetaţi. Dar asta nu este cea mai mare problemă. Problema în momentul de faţă este că muncim într-un mediu ostil care funcţionează după principiul «să moară capra vecinului». Noi nu deranjăm pe nimeni şi tot ce ne dorim la rândul nostru este să nu fim deranjaţi fără motiv. Vrem linişte, atâta tot” – ne-a mărturisit Yaacov Ehrenreich.
…Dar liniştea pare să fie un concept pur teoretic în România. Poliţia şi Garda de Mediu au dat zilele trecute, cum se spune, iama în bătătură, căutând nod în papură omului de afaceri.
Poliţia Argeş, interesată de bălegar?!
După ce într-un ziar săptămânal piteştean a apărut un articol în care se face referire „chipurile” la nişte nereguli la ferma de viţei de la Buzoieşti, lângă Costeşti, autorităţile statului au şi venit în control la Barad Investiţii.
Primii sosiţi au fost doi ofiţeri de la Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş care au întocmit o notă de constatare şi au plecat de la fermă fără să lase vreun act sau vreo copie la înscrisurile întocmite în urma acestei acţiuni. Contactat telefonic, comisarul-şef Laurenţiu Pătraşcu, şeful AESP, ne-a explicat că se fac cercetări în acest caz pentru o presupusă poluare a solului şi în funcţie de rezultatele analizelor se vor lua decizii. „Pentru că legea este puţin permisivă şi chiar interpretabilă, unii dintre crescătorii de animale încalcă legea şi, în general, cam toţi crescătorii de animale au astfel de probleme. În cazul respectiv se fac cercetări pentru neluarea măsurilor legale de eliminare a deşeurilor, de tratare a lor corespunzător. În funcţie de rezultatele analizelor, dacă poluarea nu există sau este nesemnificativă respectiva fermă nu va avea de suferit. Dacă se dovedeşte că poluarea este una masivă, atunci şi sancţiunile vor fi pe măsură”, ne-a declarat comisarul-şef Laurenţiu Pătraşcu.
Nimeni nu contestă activitatea Poliţiei, dar este de reţinut faptul că ofiţerii de poliţie au în competenţă şi verificarea bălegarului de viţei. Interesant, nu, să ştii că poliţiştii români (în special cei de la AESP) se ocupă, pe lângă probleme legate de arme şi muniţii, de substanţe periculoase (până la uraniu), şi de bălegar. Păi atunci, dacă a ajuns în atenţia Poliţiei, cu siguranţă că bălegarul este periculos, că doar nu scurmă aşa „de nebuni” poliţiştii prin balegă.
După controlul poliţiştilor a urmat un altul de la Garda de Mediu, iar astăzi sunt aşteptate rezultatele analizelor tuturor probelor recoltate.
Dar până când aceste instituţii nu se exprimă oficial dacă sunt sau nu nereguli la această fermă de viţei, orice presupuneri sunt nefondate şi chiar răutăcioase, dacă nu chiar tendenţioase.
„Nu am avut probleme până acum”
Am luat legătura şi cu Ion Tănase, primarul comunei Buzoieşti, care ne-a spus că în 4-5 ani de activitate nu a avut nicio problemă legată de ferma de viţei: „Nici cea mai mică problemă nu am avut-o cu Barad Investiţii, nu au fost plângeri din partea cetăţenilor sau din partea autorităţilor statului. Ba din contră, pentru noi, pentru comunitatea locală, chiar este un lucru bun că avem pe raza comunei un astfel de investitor. Sunt la această fermă 40 de locuri de muncă pentru oamenii din comună, se plătesc sume importante la bugetul local, pentru noi este un avantaj să avem astfel de afaceri aici”.
George OLTEANU, Flavius PETRESCU
Foto: Flavius PETRESCU
3 Comentarii
gogu
pai ca de obicei,politia si autoritatile locale stiu doar sa puna bete in roate
Elena Delia Dumitricā
Ce sa facem si noi? Abia a pus omul asta ceva productiv pe roate si au sārit ca lupii la (o) oaie . Tipic romanesc. Nu e bine ca lucreaza pamanturi abandonate din sudul judetului, nu e bine ca a creat locuri de munca , nu e bine ca, pe langa el, isi mai castiga o paine si oamenii din sat . Nu ne trebuie progres prin investitii serioase, ne trebuie castiguri din afaceri necurate. Halal de noi !
cititor cod de bare
legea trebuie respectata, altfel ar fi haos si in mediul economic…