Related Articles

9 Comentarii

  1. 1

    Deputat

    Domnule Savu, sunteti intr-o mare eroare!

    Reply
    1. 1.1

      Ioana

      Deputatul are dreptate.
      Parlamentarii nu au decât o singură grijă. Grija de a fura cât mai mult.
      Este de ajuns să ne uităm în jur, parlamentaqrii sunt centrul corupţiei. Probabil nici 5% dintre 2ei nu sunt cinstiţi.

      Reply
  2. 2

    Puiu

    Ironia fină din paragraful de început al editorialului te obligă să nu citeşti mai departe printre rânduri. Curiozitatea mă face să mă duc la paragraful următor, care mă animă prin faptul că fraza de început este plină de adevăr. Exemplele din timpul guvernării tehnocrate, parcă sunt văzute prin ochii mei de cititor şi trecute prin filtrul raţiunii mele. Autorul mă mulţumeşte pe deplin cu afirmaţia” că este vorba de sentimente, nu de realitatea certă.”Am crezut că numai mie mie se pare, că actuala guvernare ne dă zăhărelul precum dresorul îl dă animalului ce-i execută comenzile. Eram sătul de gargara ieftină, însoţită de marea vrăjeală, că ne va fi mai bine şi că vom primi mai mult. N-am primit nimic, în schimb suport mai greu preţurile crescute în baza anunţului de neoprit, că vom trăi mai bine. Recunosc că-mi place Olguţa Vasilescu mai mult decât alte doamne din politică, dar nu-i mai mestec demult promisiunile. Această „vestală” pare chiar derutată şi ca şi doamna Firea parcă îl perie mai des pe şeful Dragnea, ca să nu folosesc alte expresii mai dure. Îmi pare rău dar şi eu percep acest program de guvernare ca pe o manipulare! Am şi motive şi mi-ar lua foarte mult timp şi spaţiu să vin cu argumente. În schimb mi-ar fi îndeajuns o picătură de cerneală şi un petec de hârtie, să scriu că nu mai am sentimentul că mâine va fi mai bine!

    Reply
  3. 3

    Petre

    Politicienii, cu televizorulŞ
    – au minţit poporul.
    – au manipulat poporul.
    -l au condus poporul.
    Rezultatul se vede cu ochiul liber, nefiind necesare cunoştinţe speciale:
    – toate posturile din sistemul bugetar fie ele din educaţie, sănătate, Poliţie sau Justiţie sunt ocupate pe pile, relaţii şi cunoştinţe. Sau tradus altfel, pe bani, sex, etc. pe scurt corupţie.
    etc.
    Politicienii de teapa lui Nicolescu, Valeca, Drăghici, Rădulescu, Marin, Oprescu, Tudosoiu, Bratu, Gardin cu tot neamul lor au jefuit şi îngenucheat tot Judeţul Argeş. Indivizii nu s- au gândit niciodată la cei care i+au ales, ci doar la ce să mai facă să obţină un comision gen parandărăt consitent şi sănătos atât din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ.
    Astăzi, România se confruntă cu o singură Mafie, numită MAFIA politicienilor.

    Reply
  4. 4

    Valentin

    Petre, tot ce scrii este șablonat. Scrii așa sa te afli in treaba despre faptul ca toți politicienii sunt corupti

    Reply
    1. 4.1

      Petre

      Poţi să- mă contrazici?
      Dă- mi exemplu de un politician care nu este curvă.

      Reply
  5. 5

    Dora

    Poate nu toți sunt corupți, dar…

    Reply
    1. 6.1

      ILIE

      Nu toată lumea poate să fie contabil de şcoală.
      Contabil ajunge doar cel care oferă mita mai consistentă sau / şi alte avantaje inclusiv sexulae celor din I.S.J..
      Pe de altă parte, domn contabil ai dreptate. Unde în altă parte mai găseşti oameni mai proşti (vorba lu matale) decât în sistemul de educaţie ?
      Trebuie să recunoaştem că dacă un deştept ca matale a reuşit să prostească atâta popor de profesori, cei prostiţi nu pot avea altă denumire.
      Şi cum îi prosteşti de mai bine de 3 ani ar fi momentul să te gândeşti că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Să- ţi pui întrebarea dacă dă vre-unul dintre proştii ăia de profesori peste matale şi- şi mai pune şi mintea cu matale pe unde mai scoţi cămaşa?
      Pe de altă parte, ceea ce faci matale nu denotă decât că conductorii (cu toată cacofonia) de la ISJ. Argeş ţi- au dat mână liberă la călcat în picioare cadrele didactice.
      ISJ Argeş neluând nicio (o)poziţie în această situaţie, nu denotă decât rahatul mare în care se scaldă şefii I.S.J.-ului.
      Se impune ca politicienii de genul
      – Manu de la Consiliul Judeţean,
      – Valeca senator de Argeş si ministru nu se ştie pe unde
      – Dragnea de la Prefectură şi de la Teleorman
      precum şi alţi ciorditori să- şi spună părerea.
      Şi tăcerea acestora de mai sus nu denotă decât, că RAHATUL ESTE MARE ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE DIN JUDEŢUL ARGEŞ

      Reply

Comentează şi tu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site deţinut de SC Argeşul Liber S.A. Copyright © 2024

error: Content is protected !!