Oare de ce se spune că femeile sunt reprezentantele sexului slab? Nu întrebăm degeaba: ieri, la „Terasa Artiştilor” din cadrul Restaurantului „La Dolce Vita”, cotidianul „Argeşul” a decernat premiile la cea de-a XIX-a ediţie a concursului „Femina”.
„Niciodată nu am văzut în acelaşi loc atât de multă frumuseţe şi valoare!”, a exclamat prefectul Cristian Soare, invitat special la eveniment alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu, şi de viceprimarul Piteştiului Laurenţiu Zidaru. Femeia înseamnă gingăşie, sensibilitate, maternitate, dar şi determinare, putere şi, da, ca să cităm din pilda spusă de Dan Manu, este aripa fără de care nicio familie nu poate zbura. Gala Premiilor „Femina” a adus din nou în prim-plan, ca de fiecare dată la început de primăvară, atât frumuseţe, cât şi – mai ales – valoare, conform principiilor de care cotidianul nostru nu s-a dezis niciun moment al existenţei sale. Directorul cotidianului, Mihai Golescu, a fost amfitrionul întâlnirii, iar colega sa de la emisiunea „Subiect de presă”, Cristina Munteanu, directoarea postului de televiziune Antena 1 Piteşti, a făcut prezentările aşa cum numai ea ştie…
„Singurul sfânt în viaţă”
„Femeia este singurul sfânt în viaţă pe pământ atunci când este mamă. Mă bucur să fiu prezentă la cea de-a 19-a Gală a Premiilor «Femina», un eveniment de tradiţie. Toate doamnele sunt câştigătoare”, a spus Cristina Munteanu.
Lecţie de istorie
Directorul cotidianului „Argeşul”, Mihai Golescu, a ţinut, la rându-i, o veritabilă lecţie de istorie, evocând personalitatea marilor femei din familia Brătianu. „Avem multe modele la care să ne raportăm în rândurile femeilor. Prin această competiţie a valorilor ne-am gândit să ridicăm femeia pe un soclu pe care îl merită. Am simţit nevoia să scoatem în evidenţă latura sensibilă, în condiţiile în care societatea pare tot mai mult dominată de brutalitate. Oare nu ne-am săturat de acest lucru?”, a declarat Mihai Golescu.
Aripi
Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean, a vorbit despre Creaţie şi despre Dumnezeu, cel care, într-un final, a conceput femeia şi bărbatul ca două entităţi distincte, dar fiecare cu câte o aripă, astfel încât doar împreună să poată zbura. O metaforă frumoasă care face aluzie la instituţia familiei atât de greu pusă la încercare în prezent. „Dumnezeu a făcut omul din dragoste. Femeia şi bărbatul sunt făcuţi să fie împreună în familie şi să militeze pentru virtute, înţelegere, optimism şi familie”, a conchis Dan Manu.
„Mă simt onorată”
Femeia anului 2017 a fost declarată senatoarea PSD Cristina Stocheci, medic de profesie, aflată la primul mandat de parlamentar. „Este foarte greu să vorbeşti când ai emoţii. Dar cred că nimic nu este mai frumos decât să fii femeie şi mamă. Mă onorează acest premiu. Le mulţumesc părinţilor mei pentru educaţia pe care mi-au dat-o, fetiţei şi soţului pentru sprijin, dar şi colegilor mei din partid. Am visat că o să iau un asemenea premiu şi, iată, visele pot deveni realitate!”, a declarat Cristina Stocheci.
Politică… la feminin
La categoria politică, premiul I a fost obţinut de către preşedinta PSD Morăreşti Nicoleta Spiridon. „Mulţumesc cotidianului «Argeşul» pentru distincţia oferită. Vreau să urez o primăvară frumoasă şi plină de satisfacţii pentru toate doamnele şi domnişoarele”, a spus Nicoleta Spiridon.
Zâmbetul şi lacrima
Copleşită de emoţii era şi Corina Dună, primarul comunei Mozăceni, situată pe locul I la categoria „Administraţie”. „Am fost plăcut surprinsă de premiul oferit. Primele reacţii ale mele au fost un zâmbet şi o lacrimă de bucurie, deoarece mi-am dat seama că strădania mea de ani buni a fost încununată. Mă simt enorm de mult obligată faţă de cei care şi-au pus şi îşi pun încrederea în mine. Sunt mereu preocupată de comunitate, iar faptele sunt cea mai bună deviză. Şi vreau să ofer un surâs în primăvară «Argeşului»”, a spus Corina Dună. Atenţie: nu sunt decât trei femei primar în Argeş şi avem 102 localităţi!
„Sunt onorată”
Georgeta Janţă, director „Teomar Construct”, premiu în afaceri: „Vă mulţumesc, sunt onorată să fiu aici, alături de atâtea frumuseţi. Vă doresc o primăvară minunată şi multe împliniri sufleteşti!”
Reconstrucţie
Magda Grigore, poetă, premiu în cultură: „Fiecare femeie are ceva frumos de la Dumenzeu, însă feminitatea este desăvârşită atunci când femeia conştientizează că trebuie să dobândească independenţă şi atunci când ştie că nu trebuie să profite emoţional de nimeni. Le adresez un sincer «La mulţi ani!» doamnelor, să fie puternice şi să aveţi o viaţă plină de primăveri! De asemenea, toate gândurile frumoase merg şi către domni. Cu acest prilej, am şi un gând pe care vreau să vi-l împărtăşesc: acest oraş are nevoie de o reconstrucţie culturală şi am convingerea că acest lucru se va împlini.”
„Să fiţi fericite!”
Florentina Opriş: „În această zi minunată, doresc să felicit toate femeile care pot dărui fără să ceară ceva la schimb. Să fiţi fericite şi să dăruiţi fericire în jurul vostru. În ceea ce mă priveşte, mă bucur că pot să muncesc în fiecare zi mulţumită zâmbetului pe care mi-l oferă fiul meu.”
Feminitatea înseamnă forţă
* Aida Enache, director Casa Judeţeană de Pensii Argeş, Premiul Special: „Vă mărturisesc sincer că nominalizarea mea m-a luat prin surprindere, iar surpriza a fost totală când am aflat că voi primi şi un premiu. Sunt extrem de onorată, le mulţumesc din suflet colegilor mei pentru încrederea acordată şi-i asigur că nu-i voi dezamăgi. De asemenea, le mulţumesc organizatorilor acestui minunat concurs, care încununează anii de colaborare cu redacţia ziarului «Argeşul». Felicit întreg colectivul redacţional pentru decenţa, seriozitatea, demnitatea şi profesionalismul dovedite. Feminitatea înseamnă forţă şi să ştiţi că, aparent fragile, femeile sunt şi frumoase, şi foarte puternice. Vă mulţumesc pentru acest premiu şi le doresc tuturor argeşencelor o primăvară însorită”.
Maternitatea – o virtute
* Iuliana Copăcianu, medic, premiul I la categoria Sănătate: „Încerc să depăşesc emoţiile care mă încearcă în aceste momente deosebite şi să vă mulţumesc pentru premiul acordat, să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut. Pentru mine, ca medic, maternitatea este o virtute a tuturor femeilor. Cred că, prin ceea ce fac, femeile merită nu doar respect şi preţuire, ci mai ales să fie înţelese şi iubite. Tuturor, o primăvară frumoasă aşa cum sunt de fapt femeile, care mai presus de orice înseamnă viaţă”.
Vulnerabilitatea nu e slăbiciune
* Augustina Ene, psiholog, premiul I la categoria Asistenţă socială: „Deşi se spune că noi, femeile, am fi vulnerabile, să ştiţi că vulnerabilitatea nu e o slăbiciune, ci este atuul feminităţii noastre. Copiii sunt cea mai frumoasă şi de preţ realizare a noastră în viaţă. E minunat să simţi că ei ne-au făcut să fim mame. În aceste clipe minunate când sunt împreună cu dumneavoastră, mă gândesc la mama şi la bunica mea şi le mulţumesc că mi-au călăuzit paşii în viaţă. Doamnelor şi domnişoarelor, să le mulţumim şi bărbaţilor pentru că ne iubesc şi vă doresc tuturor o primăvară plină de dragoste şi împliniri, iar organizatorilor le mulţumesc pentru acest premiu”.
Bucuria de a lucra cu copiii
* Adela Silveanu, director de îngrijiri Spitalul de Pediatrie Piteşti, Premiul Special: „Vă mulţumesc mult pentru acest premiu la care, sincer vorbind, nu mă aşteptam, dar mai ales le mulţumesc celor care prin votul lor m-au susţinut şi mi-au acordat încrederea lor. Îi asigur că nu-i voi dezamăgi. În acelaşi timp aş dori să spun că mă bucur să lucrez cu copiii, să îi ajut cât pot ca să le fie bine când sunt în spital. Încă o dată mulţumesc pentru acest premiu, iar organizatorilor le doresc să continue aceste iniţiative deosebite de a scoate în evidenţă valoarea la feminin şi nu numai şi la anul să ne revedem tot aici, la Femina, ca un surâs la început de primăvară”.
Emoţii la… maximum!
Chiar în timpul înmânării premiilor, prefectul Cristian Soare a avut o scurtă intervenţie: „În aceste momente cu totul deosebite eu sunt cel mai emoţionat. Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că niciodată nu m-am aflat în mijlocul atâtor femei frumoase şi valoroase la un loc. Doamnelor şi domnişoarelor, vă mulţumesc că existaţi. Vă iubim, vă preţuim, ne înclinăm cu respect în faţa domniilor voastre şi personal vă doresc din tot sufletul să aveţi o primăvară frumoasă, caldă şi însorită aşa cum meritaţi. La mulţi ani!”
Claudiu DIŢA, Mirela NEAGOE, George OLTEANU, Val. NICOLAU
Foto: Alexandru OPREA