Femeie ucisă în propria curte. Avea urme de dinţi ascuţiţi pe corp.
Oamenii legii au deschis o anchetă cu privire la decesul unei femei în vârstă de 74 de ani din comuna Muereasca, judeţul Vâlcea.
Din primele date, există suspiciunea că a murit după ce a fost muşcată de câinii pe care îi avea în propria gospodărie.
„Ea a fost găsită inconştientă şi a decedat la spital”, scrie realitatea.net
Luni seară, fiul femeii a sunat la 112 cerând ajutor pentru mama sa, care nu mai răspundea la telefon.
„La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 19: 12, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rrurală Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că mama sa nu îi răspunde la telefon. Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că o femeie în vârstă de 74 de ani, din comuna Muereasca, judeţul Vâlcea, ar fi fost muşcată de propriii câini, fiind găsită în stare de inconştienţă”, a transmis IPJ Vâlcea.
Se fac cercetări pentru ucidere din culpă, urmând să fie stabilite cauzele şi împrejurările în care a survenit moartea bătrânei.
Foto descriptiv / Sursa realitatea.net