Femeie înjunghiată mortal în Argeș. Criminalul a fugit de la locul faptei.
Update: În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitoare la faptul că într-un imobil din municipiul Câmpulung a fost găsită o femeie decedată, care prezintă urme de violență, în baza delegării Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
Poliția Municipiului Câmpulung a fost sesizată, de către o persoană, în legătură cu faptul că nu reușește să ia legătura cu o rudă de-ale sale și se teme că ar putea fi decedată în locuința proprie.
Pentru deblocarea ușii de acces, la imobilul în cauză au intervenit pompierii argeșeni. Polițiștii au identificat, în imobil, o femeie, de 51 de ani, decedată, care prezenta urme de violență.
Persoana bănuită de săvârșirea faptei, respectiv soțul acesteia, s-a prezentat la sediul Secției de Poliție Rurală Voinești din județul Dâmbovița, acesta aflându-se, în prezent, în custodia polițiștilor și urmând să fie condus la sediul Poliției din Argeș, pentru audieri.
Din primele verificări, nu au fost identificate, în trecut, sesizări la Poliția Municipiului Câmpulung, referitoare la o eventuală stare conflictuală între cei doi soți.
Locul faptei este asigurat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung. A fost anunțat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care urmează să efectueze cercetări, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale.
Știrea inițială
O femeie a fost ucisă după mai multe lovituri de cuțit într-un apartament din cartierul Vișoi, municipiul Câmpulung.
Din primele informații, este vorba despre o femeie de aproximativ 50 de ani, iar criminalul a fugit de la locul faptei.
Vom reveni cu detalii!
Foto: descriptiv