O femeie a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovită de o maşină al cărei şofer a părăsit carosabilul.
Evenimentul a avut loc luni seară pe DN73 în comuna Mărăcineni, unde Iosif B., de 56 de ani, din Câmpulung, circula cu un Volkswagen Transporter dinspre Piteşti către municipiul de la poalele Mateiaşului. Pentru a evita lovirea unui autoturism oprit în faţa sa la o trecere de pietoni, bărbatul a tras spre dreapta de volan şi a pătruns pe acostament. În acest context, a lovit-o pe Lucica C., de 61 de ani, din Mioveni, care se deplasa pe spaţiul din afara drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât sexagenara a fost aruncată la vreo doi metri distanţă. La locul accidentului au sosit o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni şi echipaje ale poliţiei rutiere. Grav rănită, victima a fost transportată la Spitalul Judeţean cu traumatisme cranio-cerebrale şi faciale, precum şi cu suspiciune de fracturi. Investigaţiile de specialitate au relevat că, pe lângă leziunile de la cap şi de la faţă, femeia avea braţul drept fracturat, iar la picior doar o contuzie puternică. Verificat cu etilotestul, a rezultat că şoferul nu consumase alcool, iar în cauză a fost înregistrat dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.