În ediţia online a ziarului vă informam succint despre un accident soldat cu moartea unei femei şi revenim cu amănunte rezultate în urma cercetărilor.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 21 a serii de luni în comuna Corbi.
Din primele verificări efectuate de poliţişti ai Serviciului Rutier Argeş a rezultat că Florin I., de 31 de ani, din localitatea precizată, conducea un Volkswagen pe DJ 731 din direcţia Domneşti către Nucşoara.
El accidentat deosebit de grav o femeie în vârstă de 82 de ani, de asemenea din Corbi, care s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. La faţa locului au sosit echipaje ale poliţiei şi ambulanţei, iar echipa medicală nu a putut face altceva decât să constate că victima, Filofteia M., era deja decedată.
Verificat cu etilotestul, s-a constatat că şoferul nu consumase alcool, iar trupul fără viaţă a fost transportat la medicina legală în vederea efectuării autopsiei. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Este cel de al doilea accident mortal produs în cursul zilei de luni, primul fiind cel de la limita dintre comunele Cotmeana şi Drăganu, unde din cauza neadaptării vitezei de deplasare tânăr de 19 ani, din Râmnicu Vâlcea, a pierdut controlul motocicletei cu care circula, a căzut şi a ajuns sub un SUV Mercedes GL 500 condus de o femeie de 40 de ani, din Sibiu. De la începutul acestei luni, pe şoselele judeţului au mai avut loc alte două accidente mortale la Răteşti şi la km 108 al Autostrăzii A1 (ambele le un interval de nici 24 de ore), soldate cu pierderea a patru vieţi omeneşti (câte două victime în fiecare eveniment, ceea ce mai rar se întâmplă), iar unul dintre şoferi a fost arestat preventiv.