# Din culisele accidentului mortal de la Piteşti / Numele persoanelor implicate / Transport ilegal / Şoferul vinovat a scăpat cel mai uşor / Dosar pentru ucidere din culpă
Un teribil accident rutier soldat cu pierdere unei vieţi omeneşti şi rănirea altor cinci persoane a avut loc la Piteşti, iar poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală.
Maşini făcute praf
Aşa cum v-am informat în ediţia online a ziarului nostru, evenimentul s-a produs joi după-amiază, în dreptul unei biserici. Din verificări a rezultat că Ion U., de 70 de ani, din Piteşti, conducea un Daewoo Cielo dinspre Târgul din Vale către Calea Bucureşti. Ajuns la intersecţia dintre strada Sfânta Vineri cu Gheorghe Şincai, septuagenarul nu a acordat prioritate şi a schimbat brusc direcţia de mers virând spre stânga. Luat prin surprindere, Stelian Mihai N., de 29 de ani, din Ştefăneşti, care circula regulamentar din sens opus cu un Peugeot, nu a mai putut face nimic pentru evitarea accidentului şi cele două autoturisme s-au tamponat cu o forţă teribilă.
În urma impactului extrem de violent, toată partea dreaptă a autoturismului Cielo a fost distrusă aproape în totalitate, iar Peugeotul a fost proiectat într-un stâlp de susţinere a reţelei de electricitate şi iluminat stradal. Urmare a coliziunii, două persoane au rămas blocate în caroseria distrusă de la Cielo, iar una dintre pasagere, aflată pe bancheta din spate, era aplecată în afară pe portiera distrusă. Plină de sânge, femeia era în stare de inconştienţă. De asemenea, şi pasagera de pe locul din dreapta faţă era rănită grav.
Descarcerate de pompieri
La locul evenimentului au intervenit echipa de descarcerare şi ambulanţe SMURD ale Detaşamentului de Pompieri Piteşti, precum şi ambulanţe ale serviciului judeâean. În momentul preluării de către echipajul ambulanţei, Viorica D., de 74 de ani, din Piteşti, pasagera de pe bancheta spate a maşinii conduse de Ion U., se afla în stop cardio-respirator. Aceasta a fost supusă manevrelor de resuscitare, însă din nefericire eforturile au fost zadarnice şi medicul a declarat decesul. Cealaltă pasageră, Eliza Florentina D., de 24 de ani, de asemenea piteşteancă, aflată pe locul din faţă, lângă şofer, a fost şi ea rănită grav şi transportată la Spitalul Judeţean în stare se semiconştienţă. Acolo au mai ajuns Elena Raluca C., de 23 de ani, tot piteşteancă, şi ea pasageră în Cielo, Stelian Mihai N., şoferul Peugeotului, şi soţia acestuia, Alexandra Diana, de 27 de ani.
Cel mai uşor a scăpat şoferul care a produs evenimentul. După ce a primit îngrijri medicale la faţa locului, acesta a refuzat să fie transpprtat la spital. El le-a declarat poliţiştilor că cele trei femei din maşina sa îi erau prietene şi le ducea la Biserica Evanghelică pentru a participa la predică. Câţiva martori strânşi pe lângă maşinile distruse afirmai că Ion U. ar fi pieţar, cum li se zice celor care fac transport neautorizat de persoane şi cel mai probabil le luase pe cele trei femei la ocazie. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Accident grav la Piteşti, str. Gh. Şincai from George Olteanu on Vimeo.