E o dimineaţă ploioasă şi răcoroasă. De la balcon zăresc câteva persoane care îşi pimbă căţeii în lesă. Dintr-un colţ al străzii apare o femeie cu un căţeluş pe care îl ţine strâns cu o mână, iar în cealaltă are o măturică şi un făraş.
În sfârşit, îmi zic, iată că mai există şi simţul civic. Mă îmbrac în grabă cu gândul de a-i transmite felicitări; era prima dată când vedeam acest lucru. Ajung lângă persoană, intru în vorbă, o conduc pe o străduţă. Mă uit la făraş, cam crăpat şi rupt, dar, îmi zic, bine că este. Mă uit la mătură, una uzată prea mult, dar, îmi zic, bine că este.
Ajungem la intersecţie. Femeia îşi cere scuze că trebuie să meargă la tomberonul de gunoi să arunce făraşul şi mătura care o încurcau pe balcon. Trag oblonul peste optimismul meu şi înghit felicitările care ar fi urmat să i le adresez. Nu mă abţin totuşi să-i spun: „Şi eu care credeam că măturica şi făraşul sunt pentru… dumnealui”. Fac stânga împrejur uitându-mă, cu atenţie, să nu calc pe ceea ce ar fi trebuit să fie curăţat de toţi cei care îşi plimbă câinii prin locuri publice.
Felicitările se amână!
C. BUJDOIU
