În căutare de comori vizuale resuscitante ale spiritului, anul acesta am poposit la Cordoba, perla Andaluziei. Oraşul datează din anul 169, ca o colonie romană. După aproape şapte secole a fost ocupat de mauri, care l-au proclamat capitala Andaluziei în anul 756. În anul 929 a devenit califat independent, dar din 1013 a fost subordonat Sevilliei. Sub ocupaţia maură Cordoba a cunoscut o splendidă înflorire culturală, recunoscută drept Capitală Culturală a Europei. Avea o universitate celebră, multe biblioteci, clădiri somptuoase şi nu mai puţin de 1600 de moschei. Dezvoltarea intelectuală, în ciuda decăderii administrative, a fost susţinută de contribuţia unor personalităţi: filosofii Seneca şi Averroes, poetul Ibn Hazm, medicul iudeu Maimonides ş.a. În anul 1236, oraşul a fost recucerit de creştini, conduşi de Regele Ferdinand al III-lea şi a fost încorporat în Regatul Castilliei. Până în secolul al 19-lea a fost considerat “oraş de tranzit”. În secolul 20 cunoaşte o înviorare industrială şi modernizarea servicilor şi devine nodul de comunicare între sudul Spaniei şi restul Europei. În anul 1994 Centrul vechi al Cordobei a fost înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO şi a rămas punct de referinţă a culturii europene.
În sejurul limitat în timp petrecut în această minunată locaţie m-am aplecat asupra câtorva valori pe care încerc să vi le prezint.
Catedrala oraşului este o clădire impresionantă, mărturie a mulţimii schimbărilor religioase petrecute în timp. La origine a fost o biserică creştină dedicată sfântului Vincent al 3-lea. În anul 784 emirul Abd al Rahman I a ordonat demolarea structurii originale şi a construit marea Moschee – Catedrală. Ambiţia lui a fost să ridice un templu asemănător celor de la Meca, Ierusalim şi Damasc. Arhitectura interioară seamănă cu aceea a moscheei din Damasc: 856 de coloane splendide la a căror confecţionare s-au folosit materiale de la templul Roman din Cordoba, susţin arcade care îmbină fericit trei stiluri. Minunata arhitectură interioară, dominată de elementele islamice, asimilează şi structuri iudaice şi creştine, realizând o împăcare a celor trei religii. Baldachinul, altarul, iconografia pereţilor şi vitraliile, toate realizate ca reuşită de vârf în artă. Dintre porţile de intrare, toate nişte minuni arhitecturale, enumăr: Esteban, San Miguel, Perdon, Las Palmas. Lângă Catedrală este un parc nu prea mare unde, într-o seară, am vizionat un concert vocal diferit de cele azi la modă. Timp de două ore o formaţie vocală mixtă, alcătuită exclusiv din amatori, acompaniată la pian şi tobe, a interpretat de o manieră absolut cuceritoare melodii de muzică uşoară de succes a ultimilor trei decenii, din repertoriul mondial, într-o prelucrare orchestrală modernă. A fost fascinant, în ultimii 20 de ani nu am audiat cu atâta plăcere muzică adevărată care mi-a mers la casa sufletului.
Anual, în lunile aprilie şi mai, se desfăşoară la Cordoba vechiul obicei floral “La Fiesta de les patios” (Sărbătoarea grădinilor înflorite). În grup organizat “on-line”, aproximativ 200 de oameni din diferite colţuri ale lumii ne-am plimbat, pe o durată de timp de trei ore, însoţiţi de ghizi vorbitori de spaniolă, engleză şi germană. Am vizitat expoziţii florale individuale, situate în curţile oamenilor, care ne-au desfătat privirile mult peste frumosul obişnuit. Florile de toate culorile ne surâdeau din glastre uriaşe, din pomi, de pe pereţi interiori de curte sau ai clădirilor despărţite de lungi străduţe înguste, de la ferestrele caselor. Gazdele, oameni trecuţi de prima tinereţe, ne primeau cu căldură, cu zâmbetul natural al celor conştienţi de valoarea frumosului exponat floral, patronat de UNESCO. O lume de basm care nu se mai sfârşea, ne hipnotizase cu adevărat. Nu ne oboseau nici ochii, nici picioarele, graniţele cunoaşterii se risipeau în neant. Merită să vedeţi Cordoba…
P.S. Cunoaşterea înseamnă putere, iar cunoaşterea autentică îi permite omului să făurească veritabile miracole.
