În finalul acestei săptămâni vor avea loc meciurile etapei a 21-a din Liga 2 Casa Pariurilor, ultima din 2018, iar FC Argeş va deschide runda. Vineri, de la ora 17:30, echipa alb-violetă va întâlni formaţia Pandurii Târgu-Jiu, o echipă tânără, dar imprevizibilă şi incomodă. Meciul se va desfăşura pe Stadionul „Nicolae Dobrin”, iar alb-violeţii trebuie să se impună pentru a mai uita de eşecurile suferite în ultimele două runde, în deplasare. Elevii lui Săndoi au pierdut jocurile cu Sportul Snagov (0-1) şi CS Baloteşti (0-4), iar acum vor să încheie anul cu o victorie.
Antrenorul principal al echipei FC Argeş, Emil Săndoi, s-a declarat nemulţumit de starea celor două terenuri pe care s-au disputat partidele. După ce miercurea trecută a jucat pe un gazon acoperit în proporţie de 60 la sută cu zăpadă, la Buftea, cu Sportul Snagov, nici sâmbătă, la Baloteşti, nu a avut parte de un gazon mai bun. La finalul meciului, antrenorul Emil Săndoi era foarte dezamăgit de condiţiile în care s-a disputat şi acea confruntare. Dacă după meciul de la Buftea le-a făcut reproşuri organizatorilor şi a spus că au jucat pe „o mizerie de teren”, la Baloteşti, tehnicianul a declarat că alb-violeţii au „evoluat pe nişte hârtoape şi mai aveau nevoie de nişte crose pentru hochei”.
Revenind la meciul de vineri, precizăm că partida din tur, disputată la Târgu-Jiu, pe un teren sintetic, s-a terminat la egalitate, 1-1. Alb-violeţii au deschis scorul prin Andrei Panait, în minutul 40, însă au fost egalaţi după pauză. Disputa de vineri va fi televizată de Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV.
În ceea ce-i priveşte pe fotbaliştii echipei CS Mioveni, aceştia vor susţine ultimul meci din acest an sâmbătă, de la ora 11, pe propriul teren, cu Sportul Snagov. Nici galben-verzii nu stau mai bine la capitolul moral, ţinând cont de faptul că în ultimele două meciuri au fost învinşi cu acelaşi scor, 1-2, în faţa echipelor UTA şi Academica Clinceni. Interesant este că argeşenii au dominat pe alocuri cele două confruntări şi doar neşansa a făcut să nu se întoarcă acasă cu cel puţin un punct. CS Mioveni a rămas cu regretul că în fiecare din aceste partide merita mai mult, cu UTA un egal, iar cu Academica chiar să câştige, având în vedere ocaziile avute.