Recent, liga a doua a intrat în vacanţă. Fotbaliştii echipelor FC Argeş şi CS Mioveni se delectează la mare, la soare, după un sezon în care au avut parte de bucurii şi eşecuri în aceeaşi măsură. Atât jucătorii celor două echipe, cât şi tehnicienii lor, Emil Săndoi, respectiv Iordan Eftimie, se gândesc acum la viitorul sezon competiţional făcându-şi speranţe că va fi mai bine. Optimismul nu este un lucru rău, dar cu măsură.
FC Argeş a avut un retur reuşit, având la timonă un tehnician foarte bun, apreciat de către mulţi oameni de fotbal din România, un om de calitate, cu multă decenţă, fluenţă şi caracter. Alb-violeţii visează la promovare, galben-verzii la un loc în prima jumătate a clasamentului. Ce va fi vom vedea. Ştiţi cum se spune, socoteala de acasă nu se potriveşte mai deloc cu cea din târg… Iar în fotbal, întotdeauna oamenii rezervaţi au avut câştig de cauză. Cele două rivale, FC Argeş şi CS Mioveni, nu au avut forţa, constanţa şi nici valoarea de a lupta pentru promovare în acest an. Poate la anul…
FC Argeş a avut un sezon mai bun decât colega de eşalon CS Mioveni. Alb-violeţii au terminat pe locul patru întrecerea, cu 68 puncte, şi doar neşansa i-a împiedicat să nu se claseze la final pe locul trei. De partea cealaltă, galben-verzii şi-au iritat deseori fanii, având evoluţii oscilante, astfel că nu este de mirare faptul că elevii lui Eftimie au terminat sezonul pe locul 9, graţie celor 52 de puncte acumulate. Putea fi mai bine, dar şi mai rău de-atât. Cauzele acestui parcurs mai slab sunt diverse: fragilitatea lotului, rigiditatea tactică a antrenorului în faţa unor adversari care au citit jocul echipei, ratări în momente cheie, plus compartimentul defensiv care a dormit în unele meciuri. Ce şi-au dorit şi nu au putut obţine în sezonul care tocmai s-a încheiat? Ce îşi reproşează şi ce greşeli speră să nu mai comită în viitor? Sunt întrebări la care am încercat să găsim răspuns ieri, discutând cu persoane din staff-ul tehnic, administrativ, dar şi cu fotbalişti. Iată ce ne-au spus.
„Sezon încărcat”
Adrian Dragoş Şerban, director FC Argeş: „A fost un sezon încărcat, se putea mai bine, una peste alta, băieţii au demonstrat că au caracter şi au luptat până la final. Dorim să aducem câteva întăriri pentru a face o concurenţă şi mai mare pe fiecare post. Reproşuri nu am cui să fac. Pentru că am reuşit, în mare, ce ne-am propus. Un plus a fost aducerea antrenorului Emil Săndoi care a schimbat în bine echipa. Am devenit una dintre cele mai ofensive grupări din campionat. Un alt plus l-a constituit reînfiinţarea Centrului de Copii şi juniori «Leonte Ianovschi», o dovadă a valorii copiilor piteşteni fiind şi calificarea grupei lui Daniel Ghiţă la turneul semifinal pe care dorim să-l organizăm tot aici, la Piteşti”.
„Pasul spre primul eşalon”
Emil Săndoi, antrenor principal FC Argeş: „În retur am reuşit să urcăm de pe locul 7 pe locul 4, ceea ce înseamnă progres. Am înscris foarte mult. Cu Suceava ar fi trebuit să dăm câte goluri am marcat în celelalte meciuri. Ne-am creat foarte multe ocazii în acest retur de campionat, am încercat să jucăm ofensiv mereu. Am reuşit să înscriem patru goluri la Târgovişte, patru la Clinceni, cu Călăraşiul am punctat de două ori. La Snagov am înscris tot de două ori. Dacă ne propunem ca anul viitor să fim o echipă care se bate pentru promovare, suntem obligaţi să jucăm la victorie. La meciurile pe care le-am pierdut în ultimele secunde, dacă am fi jucat la egal, nu le pierdeam niciodată şi poate la finalul acestui retur aveam doar o singură înfrângere, cea cu Hermannstadt. Au fost şi minusuri, dar au fost şi multe plusuri. Ordinea primelor patru echipe clasate ar fi putut să fie şi alta, gândindu-mă la ocaziile şi evoluţiile pe care le-am avut. Într-un clasament al primelor şase echipe din acest retur, nu am pierdut decât la Sibiu. A fost un retur de campionat în care am încercat să formăm o echipă competitivă pentru sezonul următor şi sper să reuşim să facem pasul în primul eşalon”.
„Campionat lung”
Roberto Ayza, fotbalist CS Mioveni: „A fost un campionat lung şi greu în care am avut parte de lucruri frumoase, dar şi mai puţin plăcute. Am terminat pe locul 9, ne-am dezamăgit suporterii, dar am avut şi mult ghinion. Cine a urmărit cu atenţie evoluţia noastră ştie foarte bine despre ce vorbesc. Dacă eram mai atenţi puteam să ne clasăm mai sus. Personal, îmi reproşez că nu am fructificat ocaziile pe care le-am avut în faţa porţii adverse. În rest, îi asigur pe suporterii noştri că am făcut tot ce ne-a stat în putinţă ca să terminăm competiţia cu fruntea sus”.
„Am avut încredere”
Iordan Eftimie, antrenor CS Mioveni: „Am avut încredere în echipă din momentul în care am venit aici. Atmosfera s-a schimbat în bine. Cunoşteam lotul, totul a decurs normal. Cu mine la timonă, CS Mioveni a obţinut trei victorii, două egaluri şi două eşecuri. Să nu uităm că am înfruntat cinci echipe care erau clasate în faţa noastră. Am avut şi mult ghinion, în ambele meciuri pierdute am condus. A mai contribuit şi arbitrajul… Una peste alta, am încheiat bine sezonul, am reuşit să le dau o şansă şi jucătorilor care evoluaseră mai puţin. Personal, mă declar mulţumit de evoluţia echipei. Sincer, mă temeam de meciul cu FC Argeş ca dracul de tămâie… vă spun sincer. Dacă nu câştigam, intram în hora retrogradării şi nu era deloc bine. Nu ştiu dacă voi rămâne la echipa mare. După cum ştiţi, eu sunt angajat al grupării din Mioveni, eram la echipa a doua. Săptămâna viitoare voi avea o discuţie cu conducerea clubului”.
„Nu întotdeauna acţionezi corect”
Eduard Stoica, fotbalist CS Mioveni: „Se putea şi mai bine… Sunt foarte multe lucruri pe care mi le reproşez, puteam avea evoluţii mai bune, regret faptul că nu am fost mai concentrat în unele jocuri, poate că am luat şi unele decizii greşite, dar în teren tensiunea e maximă şi nu întotdeauna acţionezi corect. Adversarul te poate prinde oricând pe picior greşit. Am pierdut multe meciuri ale căror rezultate puteau fi altele, dar regretele sunt tardive. Ne-am clasat pe locul nouă, suntem supăraţi, nu ne gândeam. Dorinţa noastră era un loc în primele şase formaţii, dar nu a fost să fie… Poate anul viitor.”
„Ne-a lipsit şansa”
Raul Costin, fotbalist FC Argeş: „A fost un sezon reuşit, din punctul meu de vedere. Consider că puteam realiza mai mult, dar ne-a lipsit şansa. Să nu uităm că am primit goluri în minutele de prelungire ale anumitor jocuri… Ca să nu mai vorbim de meciul cu CS Mioveni, pe care l-am dominat, dar deznodământul nu a fost pe placul nostru. Am ratat o lovitură de la 11 m, am dominat jocul, dar am avut ghinion. Sper ca în sezonul viitor ghinionul să nu mai fie cu noi. Reproşuri prea mari nu am să-mi fac, tind să cred că am ajutat cât am putut de mult echipa. Cu Mioveniul am făcut un meci mai slab decât de obicei. Nu avem timp de reproşuri, nu duc nicăieri, la niciun rezultat. Trebuie să ne propunem să creştem de la meci la meci, să fim mai buni, să jucăm mai bine, să nu mai comitem unele greşeli…”.