A căzut cortina pentru prima parte a eşalonului secund. Fotbaliştii echipelor FC Argeş şi CS Mioveni se află deja în vacanţă. Unii cu moralul bun, alţii cu o stare de spirit mai puţin plăcută, în funcţie de rezultatele pe care le-au înregistrat.
FC Argeş a avut parte de rezultate bune în cele 21 de runde, bilanţul elevilor lui Emil Săndoi fiind de 12 victorii, 5 egaluri, 4 eşecuri şi 41 de puncte adunate. Au marcat 36 de goluri şi au primit 19. Alb-violeţii s-au clasat pe locul şase şi vor aborda returul cu gândul la o clasare pe podium. „După turul de campionat şi cele două etape din retur avem un bagaj de 41 de puncte. Sunt aproape 2 puncte pe meci. Dacă facem un clasament al rezultatelor obţinute cu primele 10 echipe clasate, vă spun că sigur suntem pe primul loc. Acasă nu am pierdut niciun meci. Avem patru înfrângeri, dintre care două ni le asumăm, sau mi le asum eu. Dacă nu s-ar fi făcut şi greşeli de arbitraj, am fi avut şi mai multe puncte. Am fi meritat acest lucru. Suntem la câteva puncte de locul 1. Am reuşit rezultate pozitive cu echipele din faţă şi în retur se pot întâmpla multe. Faţă de campionatul trecut, suntem într-o creştere evidentă”, a spus Emil Săndoi, antrenorul principal al echipei FC Argeş.
Iată cifrele echipei alb-violete în prima parte a sezonului 2018-2019:
Număr victorii acasă – 9;
Număr egaluri acasă – 2;
Număr eşecuri acasă – 0;
Puncte obţinute acasă – 29;
Goluri marcate acasă – 26;
Goluri primite acasă – 4;
Puncte obţinute în deplasare – 12;
Goluri marcate în deplasare – 10;
Goluri primite în deplasare – 15;
Cea mai mare victorie – 5-0 (ACS Poli);
Cea mai mare înfrângere – 0-4 (CS Baloteşti);
Meciuri consecutive fără înfrângere – 7 (etape 1-7);
Meciuri consecutive fără victorie – 2 (etapele 19-20);
Cartonaşe galbene – 59;
Cartonaşe roşii – 1;
Cel mai indisciplinat jucător – Hreniuc (7 galbene);
Jucători folosiţi – 25;
Media de vârstă – 25,4 ani;
Cel mai tânăr jucător folosit – Radu Bârzan (19 ani);
Cel mai vârstnic jucător folosit – Raul Costin (33 ani);
Golgheter – Vasile Buhăescu (12 goluri);
Cele mai multe meciuri jucate: Şerbănică (21 meciuri);
Cele mai multe minute jucate: Şerbănică (1878 minute).
Bilanţul galben-verzilor
În ceea ce priveşte echipa CS Mioveni, acolo apele sunt mai tulburi. În sensul că, în ciuda condiţiilor oferite de club şi pretenţiilor pe care oficialii galben-verzi le au, jucătorii pregătiţi de Iordan Eftimie au gafat, în anumite jocuri, de o manieră inexplicabilă. Argeşenii au încheiat anul în mod ruşinos, fiind învinşi, acasă, cu 4-0, de Sportul Snagov. Se anunţă o iarnă grea atât pentru oficialii echipei, cât şi pentru jucători. CS Mioveni a încheiat anul pe locul şapte, înregistrând 10 victorii, 4 egaluri şi 7 înfrângeri. Galben-verzii au marcat 33 de goluri şi au primit 21.
Număr victorii acasă – 7;
Număr egaluri acasă – 2;
Număr eşecuri acasă – 2;
Puncte obţinute acasă – 23;
Goluri marcate acasă – 22;
Goluri primite acasă – 11;
Puncte obţinute în deplasare – 11;
Goluri marcate în deplasare – 10;
Goluri primite în deplasare – 11;
Cea mai mare victorie – 5-0 (Metaloglobus);
Cea mai mare înfrângere – 0-4 (Sportul Snagov);
Meciuri consecutive fără înfrângere – 7 (etapele 12-18);
Meciuri consecutive fără victorie – 5 (etapele 17-21);
Cartonaşe galbene – 60;
Cartonaşe roşii – 2;
Cel mai indisciplinat jucător – Balint (9 galbene şi 1 roşu);
Jucători folosiţi – 21;
Media de vârstă – 24,3 ani;
Cel mai tânăr jucător – Rareş Lazăr (19 ani);
Cel mai vârstnic – Roberto Ayza (37 ani);
Golgheter – Vali Balint (10 goluri);
Cele mai multe meciuri jucate – Rădescu şi Celea (21 partide);
Cele mai multe minute jucate: Celea (1890 minute).