FC Argeș și-a reclamat trei dintre jucători.
După ce piteștenii l-au îndepărtat pe Andrei Prepeliță și au emis un comunicat de presă prin care au anunțat că echipa va fi coordonată de către Constantin Schumbacher, iar apoi Marius Croitoru a fost numit antrenor, FRF a oferit și alte indicii cum că la FC Argeș nu e liniște. Urmăriți scoruri live Liga 1 pe Flashscore.
Alin Dobrosavlevici, fundașul central în vârstă de 28 de ani, Martin Raynov, mijlocașul bulgar în vârstă de 30 de ani, și Dorian Bertrand, atacantul malgaș în vârstă de 29 de ani, au fost reclamați la Federația Română de Fotbal.
Potrivit surselor ProSport, cei trei fotbaliști au fost lăsați în afara lotului la un meci din Superliga și au plecat de la stadion. Conducerea a dorit să sancționeze această sfidare a jucătorilor cu o amendă de 500 de euro pentru fiecare, însă reprezentanții clubului susțin că înainte de asta Federația Română de Fotbal trebuie să fie înștiințată pentru a oferi un verdict în privința amenzilor ca ele să fie regulamentare.
„Prin prezenta, Dobrosavlevici Alin este chemat la şedinţa Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal, în ziua de 2 noiembrie 2022, ora 15:30, la sediul Federaţiei Române de Fotbal din str. Vasile Şerbănică nr. 12, sector 2, în calitate de pârât în contradictoriu cu ACS Campionii FC Argeş în calitate de reclamant privind cauza – Ratificare”, se arată pe FRF.ro.
Contactat de către ProSport, Alin Dobrosavlevici a preferat să nu comenteze pe marginea acestui subiect, dorind să rezolve problemele cu clubul în liniște.
„Prin prezenta, Raynov Martin este chemat la şedinţa Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal, în ziua de 2 noiembrie 2022, ora 15:30, la sediul Federaţiei Române de Fotbal din str. Vasile Şerbănică nr. 12, sector 2, în calitate de pârât în contradictoriu cu ACS Campionii FC Argeş în calitate de reclamant privind cauza – Ratificare”, scrie sursa citată.
„Prin prezenta, Bertrand Dorian este chemat la şedinţa Comisiei de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal, în ziua de 2 noiembrie 2022, ora 15:30, la sediul Federaţiei Române de Fotbal din str. Vasile Şerbănică nr. 12, sector 2, în calitate de pârât în contradictoriu cu ACS Campionii FC Argeş în calitate de reclamant privind cauza – Ratificare”, a mai notat site-ul Federației.
Sursa: Prosport